„Exuvii” de Simona Popescu – cartea în care mă regăsesc

Nu e nici un roman de aventuri, nici de dragoste și nici polițist. E o colecție de amintiri, o comparație între vârste. Cartea în care ne regăsim spune multe despre noi, prea multe și poate de aceea mi-a fost atât de greu să aleg una. Citeam „ Exuvii” și îmi retrăiam copilăria cu fiecare pagină. Sunt sigură că Simona Popescu descrie copilăria, adolescența și tinerețea fiecăruia. Ce copil nu a luptat să reziste somnului strângând din dinți, ca mai apoi, în adolescență să cadă într-o moleșeală de proporții uriașe? ,, După-amiaza – partea moartă a zilei. La vremea asta, mă gândesc, trebuie să existe câteva mii de copii pe lume care se chinuiesc, se foiesc prin paturi, așteptând să se întâmple ceva, să cadă un pahar, să apară cineva în vizită, un musafir salvator, să sune telefonul, să … să ia foc casa.” Sau citeam și retrăiam emoțiile liceanului ce citise „Ion” și care era uimit de explicațiile profesorului: „Se vorbește la scoală despre un roman în care un țăran sărută pământul. Profa ne face nu știu ce filozofie de doi bani despre gestul cu pricina… Ce kitschoșenie!”. Rectific, Simona Popescu descrie copilăria, adolescența și tinerețea ființei care iubește să citească. Exuvii e despre o relație de lungă durată între cititor și lectură. Cine zicea că nu exista relații care durează mai mult de un an?recomandată de eleva Nistor Aimee, clasa a XI-a