Avem aici o carte care mie îmi amintește cumva de „Jurassic Park”, pentru că, la fel ca în film, personajele se trezesc în mijlocul aventurii în urma unei prăbușiri cu avionul în plină junglă.
Exact așa începe romanul: în cursul unui zbor cu avionul, care se anunță cât se poate de banal și de normal, pilotul constată că aeronava i-a scăpat de sub control și se prăbușește în mijlocul junglei. Oricât ar părea de imposibil, mai ales că în aeronavă erau multe persoane, patru pasageri (Fred, Lila, Con, Max) reușesc să scape cu viață, mai mult sau mai puțin teferi, mai mult sau mai puțin pregătiți să facă față la ceea ce urmează.
Ceea ce am omis să spun este că toți patru sunt copii și trebuie să reziste, să se descurce fără adulți în preajmă, într-o situație mai mult decât disperată.
Supraviețuirea în junglă este însă și mai grea decât prăbușirea așa că, vrând-nevrând, pentru că nu au încotro, cei patru devin prieteni și plănuiesc cum să supraviețuiască împreună.
Aceștia, încetul cu încetul, adaptează junglei și atmosferei de pericol continuu pe care o presupune aceasta și, după cum puteți bănui, vor începe să își organizeze existența, construind mai întâi un adăpost, învățând să pună capcane sau să vâneze, să observe ce plante și fructe pot culege ca hrană. Nu uităm că supraviețuitorii sunt copii, că e foarte greu să te descurci în junglă doar pe baza a ce a învățat pe la școală (dacă ai fost destul de atent la lecțiile din domeniul „științe”) și ce ai citit de prin cărțile de aventuri (dacă le-ai citit și pe acelea).
Și, ca lucrurile să ia o întorsătură neașteptată, într-o zi, îngroziți, copiii descoperă că nu sunt singuri… Împart sălbăticia cu cineva și acest lucru le provoacă o spaimă teribilă. Totuși, se va dovedi că „spaima vieții lor” este, de fapt, cel mai bun lucru care li se poate întâmpla: se întâlnesc așadar cu Exploratorul (o persoană misterioasă, care pare să nu aibă nici nume, nici trecut și nici nu vrea să împărtășească prea multe din viața lui cu copiii), care îi observa de ceva vreme în tăcere, cu discreție, dar care, fiind foarte iritat de prezența lor și de atmosfera tipică lumii lor de copii, hotărăște să li se arate și să îi scoată din junglă. Ceea ce se va și întâmpla: va avea grijă să îi ducă pe copii până la marginea civilizației, unde se va despărți de ei. Ceea ce nu vă povestesc, dar e lucrul cel mai frumos din carte, sunt discuțiile pe care Exploratorul le poartă cu ei, discuții care și pe mine m-au ajutat să îmi pun multe întrebări despre ce se întâmplă cu mine, cine sunt și ce vreau.
Iată și o frază scoasă din carte, pe care mi-ar plăcea să o folosesc ca argument să citiți: „Îmi place ideea că încă există lucruri pe care nu le știm. La școală e zi de zi aceeași poveste. Îmi place ideea că o să crezi în lucruri mărețe, nebunești, incredibile.”
Comentarii recente