Mama
„Mama mea este un nuștiuce haizicsăizic” este, la prima vedere, o carte intreresantă. Dintr-un raft plin de romane grafice, ceva din titlu îți atrage atenția. Să fie oare numele predicativ ,,nuștiuce haizicsăizic” ? Sau, pur și simplu, cuvântul ,,mama” din titlu? După ce citești titlul și o iei de pe raft, observi autorii. Corina Dascălu si Marta Crețu, una scriitoare, una ilustratoare. Două artiste române publică o carte cu un titlu promițător? Întorci acum coperta a patra. ,,Un poem tulburător despre depresia mamelor și efectelor ei asupra copiilor”. Nu citești des o astfel de introducere. Cu inima în gât, te duci la casă și o cumperi. Ajungi acasă, te așezi pe fotoliu și desfaci folia. Miroși parfumul unei cărți noi și începi.
Povestea începe ca o adevărată carte pentru copii, cu un copil și doi părinți. Mama este prezentată imediat: ,,un nuștiuce haizicsăizic este un Ceva, dar nu știi ce”. Paginile devin mai greu de întors, ilustațiile tot mai reconfortante. Nu este tipul de carte care te face nerăbdător să afli finalul, ci o îmbrățișare de la naratoare, o asigurare că totul se va termina cu bine. Nu trebuie să te regăsești în personaje, fie că ești mama schimbătoare, copilul neajutorat sau tatăl ,,montan salvator”. Poemul scris de Corina Dascălu aproape că te obliga să nu închizi cartea, doar să te asiguri că finalul fericit o așteaptă pe fetiță. Subiectele aduse în discuție în această carte, cum ar fi depresia, abandonul, singurătatea, nevoia de a fi înțeles și iertat, sunt dureroase și te invită să reflectezi.
Deși sunt doar trei personaje, Gura Lumii pare a fi omniprezentă. Ea bântuie gândurile, îngrijorările șiinfluențează comportamentul fiecărui membru din familie. Fetița încearcă constant să își ajute mama, pentru că simte că este vina ei, tatăl pleacă imediat, odată ce află despre stările emoționale ale soției sale, iar mama rămâne acolo unde este, pentru că ar fi o „mamă rea” dacă și-ar abandona copilul. Problema eternă este fiica care încearcă să repare totul, cu un biscuit sau o vorbă bună. Nu îi aflăm niciodată numele fetei. Nici măcar nu contează în ce clasă e, dacă are pistrui, ce carte a citit ultima dată. Să nu te simți destul de deștept, frumos, slab sau amuzant sunt gânduri universale. E greu să nu te gândești la experiențele personale. Poate de aceea este atât de important ca o carte ca aceasta să fie citită. Nu aș vrea să scriu rânduri întregi despre culorile folosite în ilustrații sau cât de tare mi-a plăcut textul. Este prea personal ce găsești în paginile lui și simt că pot strica ceva scriind mai mult, scopul cărții fiind să nu mai existe prejudecățile pe care le întâlnim în fiecare zi. În schimb, aș dori să scriu despre ce importanță are aceasta carte și citirea ei de către cât mai mulți. Nu poate fi categorizată ca fiind pentru preadolescenți, pentru young adults sau pentru oameni mari. Locul în care trăim nu prea ne ajută și nu ne încurajează să vorbim despre anumite lucruri. Manualele uita să menționeze holocaustul care s-a petrecut în țara noastră, educația sexuală nu primește atenția de care are nevoie în școală, să te duci la psiholog este rușinos și să „fii depresiv” este explicația folosită de părinți și bunici când zic că ești leneș. „Da’ ce, ești depresiv, ca ăia din filme?” Nici nu vreau să îmi imaginez ce zic bunicile la reuniunea de familie, mai ales atunci când ești adult. România este o țară cu multe subiecte taboo. Discuțiile despre depresie, relații de iubire, note mici, emoții și exprimarea lor sunt ocolite susținut. Cărțile care pun în discuție aceste subiecte nu sunt expuse pe primul raft, cu afișe publicitare peste tot. Poate această carte va deschide porțile unei discuții despre tot ce se întâmplă în camerele noastre noaptea, despre cele mai triste și grele momente ale vieții noastre și, așa, ele vor începe să fie normalizate, să nu mai fie monștrii de sub pat. Editura Arthur și-a asumat un risc publicând această carte și ea merită să fie citită și, poate, va ajunge într-o zi ca lectură suplimentară, la școală, într-o societate care nu fuge de asumarea emoțiilor.