”Ethan, cel care am fost” de Ali Standish ne învață că viața va continua orice s-ar întâmpla. Deși pare împărțită în trei părți distincte, legate de povestea celor două prietene (Kacey și Coralee) și de bunicul Ike, totul îi învăluie în mister pe cititori până la ultima literă.
Ca roman de debut, reușește să o lanseze pe Ali în lumea literară. Doar ciititorii pot menține cărțile în viață prin atenția pe care le-o acordă până devin ale lor, tinând cont că ”poemului îi crește capul chiar sub cizmele aflate în marș” (Mariana Marin). Același lucru e valabil pentru prietenie, iubire sau aventură.
Copiii primesc psihologic cel mai mare ajutor de la alți copii sau de la bunici (Ethan și bunicul Ike suferă amândoi de același lucru: au rămas încremeniți într-un timp ce nu mai poate fi reparat, ci doar acceptat pentru a se putea salva). Fiecare are nevoie de un refugiu sau de un ”acasă,” de amintiri care se împacă cu prezentul pentru a crea un viitor.
Cartea ne demonstrează că furtunile există înăuntrul și în exteriorul nostru ; textul ia forma unei provocări în care se întrevăd alte provocări pe care cititorul curajos trebuie să le accepte.
Pentru a o ajuta să respire, se depărtează ușor copertele și se savurează cu grijă fiecare literă așternută de autor pe hârtie.
Provocarea lui Ali e de nerefuzat; ea va ști să nu divulge toate secretele până la final.
Comentarii recente