777592.jpg

După cutremur este o carte scrisă de Haruki Murakami ce conține o colecție de șase povești scurte care sunt centrate în jurul cutremurului care s-a declanșat în 1995 Kobe, Japonia. În română, cartea este publicată de editura Polirom și tradusă de Iuliana Oprina.

Primul lucru care îl întâmpină pe cititor când deschide cartea este o serie de titluri în următoarea ordine: Un OZN aterizează în Kushiro, Peisaj cu fier de călcat, Toți copiii Domnului dansează, Thailanda, Broscatul salvează Tokyo și Plăcintă cu miere. Deși cutremurul menționat are o legătură cu personajele sau familia acestora, el este mai degrabă folosit ca o metaforă pentru evenimentele care au afectat viața personajelor, iar urmările cutremurului sunt greutățile emoționale sau spirituale cu care personajele trebuie să se confrunte. Bineînțeles, fiind o carte scrisă de Murakami sunt prezente descrieri mai pe scurt sau mai pe larg ale câte unui organ sau act sexual, în fiecare din cele șase povești. Și evident. personaje care beau whisky.

La fel ca în majoritatea cărților lui Murakami, acțiunea trece de la realitate la fantezie într-un mod subtil, iar multe lucruri sunt lăsate la interpretarea cititorului. În Thailanda putem găsi un dialog asemănător cu cel din Pădurea norvegiană; personaje care își împărtășesc experiențe și secrete, căutând înțelegere nu doar de la partener ci și de la cititor. Pe de altă parte, în Broscatul salvează Tokyo ne întâlnim  cu realismul magic prezent în 1Q84; elemente magice sau supranaturale care apar într-o lume obișnuită.

Cu toate că până aici După cutremur sună ca o carte numai bună pentru orice cititor, nu pot să spun că este tocmai primitoare. Prima poveste, Un OZN aterizează în Kushiro începe cu un bărbat pe nume Komura, care este părăsit de soția lui după ce aceasta este șocată de reportajele văzute la televizor și pleacă la părinții ei. Un coleg de serviciu îi oferă o șansă să-și ia câteva zile concediu și să plece în Hokkaido, dacă se oferă să livreze un colet pentru el. Zis și făcut,  Komura își îndeplinește sarcina și livrează coletul ca mai apoi să se găsească într-un hotel cu o femeie care îl face să-și pună întrebări precum ce fărâmă de viață a mai rămas în el și până în ce punct va ajunge. Povestea se termină foarte abrupt și nu oferă o bună primă impresie. Dintre cele șase povești Un OZN aterizează în Kushiro este probabil cea mai puțin interesantă.

Trecem la Peisaj cu fier de călcat care s-ar putea sau nu s-ar putea să se termine cu o dublă sinucidere. În orice caz, sfârșitul este la fel de abrupt ca în povestea anterioară. Totuși, aici găsim prima sclipire de dialog mai profund. Junko, o fata care a fugit de acasă îi povestește unui pictor pe nume Mikage viața ei, lângă un foc de tabăra creat de el. Mikage se descrie drept un profesionist când vine vorba de focuri de tabăra, iar modul în care el le construiește pare să fie un comentariu asupra tehnicii de scriere a lui Murakami; idei reiterate și bine rafinate până în punctul în care acestea capătă o formă clară dintr-o scânteie.

Toți copiii Domnului dansează este la fel de puțin memorabiliă ca prima poveste, doar că la final după ce Yoshiya, personajul principal, renunță să-și mai caute tatăl biologic, cititorii află alături de Yoshiya despre importanța și efectul catharsisului. Sfârșitul este din nou, la fel de abrupt. Doar ca o curiozitate, Toți copiii Domnului dansează este de fapt titlul acestei colecții de povești în japoneză, și nu După cutremur.

Am să sar peste Thailanda deoarece este povestea care conține cel mai mult din dialogul asemănător cu Pădurea Norvegiană și consider că ar trebui citită fără prea multe detalii care ar ruina finalul, care de această dată este mai satisfăcător și nu dă senzația de depresie sau tristețe. Fiindcă suntem pe calea cea bună am ajuns și la Broscatul salvează Tokyo. O broască uriașă apare la ușa ta, face referințe la autori precum Hemingway și Dostoevsky, îl citează pe Nietzsche, insistă să i se spună Broscatul și nu Broscoiul, și îți cere să salvezi Tokyo de la un cutremur iminent prin a te lupta cu o râmă uriașă de sub pământ. Și bineînțeles, oferă discursuri motivaționale și are maniere impecabile. Cred că pe tot parcursul poveștii am râs cu gura până la urechi când Broscatul vorbea. A ajutat și faptul că vocea Broscatului mi-o imaginam ca fiind a lui Yasuhiro Takato, un actor vocal, care din diverse motive se ocupă în mare parte de personaje de origine animală. Și da Broscatule, valoarea nostra finală stă nu în felul în care învingem, ci în felul în care suntem înfrânți.

Plăcintă cu miere este concluzia acestei colecții de povești. După o serie de rețineri și incertitudini în viața sa familială și amoroasă, Junpei a reușit să se facă remarcat și să-și formeze propril stil ca scriitor. Subiectele cărților sale erau adesea despre dragostea neîmpărtășită, iar deznodământul era mereu ambiguu și sumbru. După cum spuneam la început, După cutremur nu este o carte foarte primitoare. Sfârșiturile abrupte chiar l-ar putea face pe cititor să renunțe la jumătatea drumului. Dar cred că asta e și ideea cărții. La finalul poveștii Plăcintă cu miere, Junpei se decide să scrie un roman cu un final fericit, care o să îl lase pe cititor cu o concluzie satisfăcătoare și cu un zâmbet pe buze, asemenea cărții După cutremur.

Costea Eduard,  clasa a XII-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad