„Dublul” (Trad. din lb. rusă de Nicolae Gane; București, Editura Art, 2018) de Feodor
Mihailovici Dostoievski este considerată nuvelă, povestire sau microroman, subiectul său
conturându-se în jurul motivului dedublării. Fiind scrisă pe când autorul avea doar 25 de ani,
cartea este apreciată ca fiind cea mai gogoliană scriere a acestuia, din moment ce prezintă
numeroase asemănări cu „Mantaua” sau „Însemnările unui nebun” ale lui Gogol.
Uneori, când „cunoaștem” un om pentru prima dată, avem impresia că ne lovim din plin
de un fel de fațadă tare și rece ca fierul, care-i servește drept camuflaj. Nu are rost să ne mințim,
spunându-ne că noi suntem altfel, că nu asortăm măștile în funcție de persoanele cu care
interacționăm. E nevoia de a face pe plac altora, uneori inconștient, alteori dornici de acceptare,
chiar dacă falsificarea adevăratei noastre identități presupune pierderea ei, poate pe termen lung.
Altfel, de ce crezi că Șarpele îi spune Micului Prinț că „ești singur și printre oameni”?
Pentru mine, „Dublul” al lui Dostoievski a fost ca un duș rece într-o dimineață de ianuarie. Poate că am „simțit” cartea așa pentru că m-am văzut cu ochi limpezi în Iakov Petrovici Goliadkin, protagonistul. Dar stai așa, care dintre ei? De o parte, Goliadkin (senior/ originalul):
un funcționar antisocial, anxios (aș spune chiar paranoic), condamnând fățărnicia, prefăcătoria,
mândru de faptul că el nu poartă o „mască”, ceea ce cred eu că ar fi unul dintre motivele pentru
care e respins. Are obiceiul de a înjosi oamenii falși din jurul lui, însă mi s-a părut că revolta
asta devine o încercare penibilă de a părea superior, autentic, și de a se împăca cu ideea că nu
este plăcut de ceilalți. De cealaltă parte, Goliadkin (junior/dublul): îndrăzneț, arogant,
manipulativ și intrigant, trăsături pe care Goliadkin-senior le detestă. După cum bine observi,
dincolo de asemănările sinistre care presupun înfățișarea și numele, Goliadkin-senior și
Goliadkin-junior par doi oameni complet diferiți, extremitățile existenței în societate.
Mi se pare că prezența motivului dedublării pe tot parcursul povestirii mi-a indus ideea
unui conflict interior al domnului Goliadkin, o luptă între dorința de dreptate și cea de acceptare,
remarcată sub forma unei crize existențiale prin care trece protagonistul. În cele din urmă,
dorința de acceptare e mai puternică, din moment ce dublul, semnificând personalitatea menită să facă pe plac celor din jur, este cel venerat și integrat în societate, în timp ce reputația originalului este distrusă, nerezistând în societate. („Dublul zădărnicea toate inițiativele domnului Goliadkin, chiar aici, pe loc, sub nasul domnului Goliadkin, denigrând totalmente reputația sa, călcându-i în picioare demnitatea, pentru ca, imediat după aceea, să-i ocupe locul la serviciu și în societate.”).
După cum am înțeles și am „simțit” eu cartea, probabil fiind influențată și de propriile experiențe, dublul sau sosia reprezintă „fațada” (fața) pe care o afișăm societății pentru a avea satisfacția acceptării; o personalitate falsă, modelată cu atenție, spre mulțumirea celorlalți, care devin dintr-odată observatori experți. Așa cum Goliadkin e distrus mental de dublul său, adevărata personalitate a unui individ va fi strivită sub cea creată conform tiparelor pline de
strictețe ale societății. Așa ajungi să vezi în reflexia oglinzii, în loc de propriul chip familiar, unul străin, distorsionat de așteptările și preferințele celorlalți. Ideea e, prietene, că dacă vei citi cartea, te rog să cazi puțin pe gânduri, așa cum am făcut-o și eu (stai liniștit, nu se vor prăbuși). Ai rămas și tu undeva, acolo, adevăr sub strat de minciuni? Sau te-ai pierdut, ai uitat cine ești tu cu adevărat, sedus de frumusețea aparentă a acceptării?
Alexia Ciobănuc
(Clasa IX-a, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Sibiu, Cetatea Lecturii)
Comentarii recente