819251.jpg

Prima mea întâlnire cu Gabriel Garcia Marquez și scrierile lui a avut loc atunci când am început să citesc „Dragostea în vremea holerei”. Am auzit multe păreri despre acest autor și am zis că ar fi cazul să încep și eu o carte scrisă de el. Dintre toate acelea văzute în librărie, recunosc că aceasta m-a atras cel mai mult, deși „Un veac de singurătate” este considerată cartea sa de vârf. Avea acel ceva al ei care, asemeni unui copil, îmi spunea: „Haide! Haide și citește-mă! Te rog, te rog!”. Și astfel, am cumpărat-o fără să mai stau pe gânduri.

Literatura, când vine vorba de povești de iubire, se împarte în două categorii: povești mult prea siropoase, clișeice și povești autentice, bine puse la punct de mintea și talentul autorului. Fără doar și poate „Dragostea în vremea holerei” face parte din ultima categorie. Autorul, prin titlul dat, ne întinde încă de la început o capcană – ne face să ne gândim la o poveste simplă, dar care se dovedește a nu fi chiar atât de simplă, așa cum credeam înainte de a o citi.

Cei doi protagoniști, Florentino Ariza și Fermina Daza sunt cei în jurul cărora se învârte toată cartea. El, Florentino, se îndrăgostește brusc în tinerețe de Fermina, singura fiică a lui Lorenzo Daza, un om bogat al comunității. După o scurtă și pasageră dragoste care a avut loc prin intermediul unor scrisori și a unor întâlniri inocente, cei doi sunt despărțiți din cauza diferențelor materiale și sociale. Fata se căsătorește în cele din urmă cu doctorul Juvenal Urbino, cel care îi poate asigura stabilitate financiară. Povestea dintre tinerii îndrăgostiți pare să se fi terminat, dar lucrurile nu stau tocmai așa. Florentino continuă să o iubească neîncetat pe Fermina, așteptând un moment potrivit pentru a se reîntoarce în viața ei. Astfel, după mai bine de cincizeci de ani, soarta este de partea lui. Îi mai acordă o șansă să își reînnoiască declarația de iubire, iar el decide să nu o lase să îi scape din mâini.

Este o carte complexă, cu personaje bine conturate. Descrierile amănunțite, deloc obositoare ajută foarte mult cititorul. De ce îl ajută? Pentru că acestea creează atmosfera, îl fac să înțeleagă acțiunea, gândirea personajelor și transmit emoție. Este o carte pe care nu dorești să o lași din mână, dar în același timp, nici nu dorești să o termini pentru a putea să te bucuri de fiecare pagină. Și, la un moment dat, ajungi să speri că totul va fi bine, că sigur va exista un final fericit. Trăiești, de fapt, alături de personaje, tot ce se întâmplă. Romanul a și fost ecranizat în 2008, iar adaptarea a fost făcută de Ron Harwood, câștigător al premiului Oscar și al Globului de Aur.

Mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult toată povestea, de la început și până la sfârșit. Mi-a plăcut mult și o recomand din tot sufletul. O recomand celor care sunt îndrăgostiți… de cărți, de viață sau de o altă persoană.

Așadar, închei cu un citat din roman care, sper eu, vă va face să doriți să îi găsiți o explicație: „Simptomele dragostei sunt asemănătoare cu cele ale holerei.”

 

Aioanei Denisa,  clada a XI-a,Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad