„Domnul Papuzek” de Cornel Vlaiconi, în lectura Marei Grozavu (Liceul Internațional IOANID)

„Înăuntru, ghinionistul Juan Alberto bombănea pentru sine: „Dar cui îi pasă?! Ia să le bage lor sub coadă un termometru cât un morcov și să mai fie și rece, atunci s-ar mai gândi de două ori să-l bage altora nevinovați. Lasă, lasă, că dacă nu fug eu într-o zi… sau două…!” (Juan Alberto, zis și Bertilică, este o broască țestoasă, unul dintre personajele cele mai simpatice din „Domnul Papuzek”, romanul pentru copii al lui Cornel Vlaiconi, extraordinar de frumos ilustrat. Pe Bertilică personajul principal îl cunoaște în cursul unei vizite la veterinar, unde țestosul rostește aceste cuvinte amuzante).

Această carte a fost pur și simplu minunată. Mi-a plăcut mult cum autorul a prezentat o altă perspectivă asupra vieții animalelor. În plus, cartea a fost tare hazlie, dar te ține mult timp și în suspans! Personajul meu preferat este Merlot, câinele șoricar, care se dovedește a fi și o ființă tare empatică, dornic să îi ajute pe cei din jurul lui.

Într-o zi de luni dimineață, ca de obicei, domnul Papuzek plecă să își ia o cafea de la bistroul din apropierea locului său de muncă. În bistroul domnului Rățoi, își întâlnește cel mai bun prieten, pe domnul Vrabie, care îl pune mereu la curent cu noutățile din cartier și din ziare.

Am să pun o mică pauză prezentării, pentru a vă explica una-alta, căci am senzația că v-am cam „băgat în ceață”.

1. Domnul Papuzek este un papagal alb, cu câteva pene albastre pe ceafă, din cei pe care îi tot vedeți prin casele oamenilor.
2. Așa cum rezultă din numele lor, domnul Rățoi și domnul Vrabie sunt… un rățoi și un vrăbioi.
3. Păsările nu trăiesc într-o lume a lor, ci își construiesc locuințe sub acoperișurile caselor oamenilor și duc o viață paralelă cu a noastră, clandestină, pentru ele noi oamenii fiind „serviciul/jobul/slujba/angajatorul lor”. Doar că noi nu știm asta, pentru că animalele, ca spionii buni, lucrează în perechi perfect identice fizic, unul preluând schimbul de zi, iar celălalt (în cazul lui Papuzek dublura se numește Gagaev) înlocuindu-l pentru schimbul de noapte. În timpul liber, animalele își văd de viața și de familia lor, fără ca noi să știm.
4. Toate animalele puteau face școală, absolvi facultatea și se puteau angaja.

Revenind la poveste, domnul Vrabie avea o familie tare numeroasă: soție și trei copii, dintre care se remarcă mezinul, Vrabie cel mic, un ștrengar care chiulește de la școală, dar bun prieten altminteri cu Beretto și Pamfletto, „băieții” domnului Papuzek. Viața în cartier le este greu pusă la încercare de răutățile motanului Kent, care are obiceiul de a se strecura, intimidând păsările de companie, în fel de fel de case, pentru a livra „ponturi” hoților de prin cartier. Într-un astfel de episod, viața lui Papuzek e pusă în primejdie, iar Sindicatul păsărilor decide că va trebui să îl mute în alt cartier, spre a-l proteja.

Vrabie cel mic este acela care îi va găsi domnului Papuzek o nouă slujbă la o familie mutată peste parc, blândă și pe care puiul de vrabie o iubea atât de mult, încât a urmărit-o după mutare. Cu ajutorul unui tertip, papagalul se strecoară în viața stăpânilor și a câinelui Merlot (dublat în schimbul doi de fratele său, Pinot), dar tot este trist, pentru că noua slujbă este peste parc, departe de casă, prea mult de zburat pentru aripile lui, așa că nu își poate vedea familia decât foarte rar. Tot Vrabie cel mic împreună cu alte animale domestice din cartier pun la cale și transferarea familiei lui Papuzek în podul noii locuințe de peste parc, ceea ce devine un prilej pentru peruș să se împrietenească cu mai mulți dintre câinii cartierului (prietenie care urmează să îi fie foarte folositoare).

Pentru că pisicile sunt mereu o pacoste pentru păsări, Vrabie cel mic mai coace o șotie, ce va fi foarte apreciată, în cele din urmă, de toți din cartier și îl va ajuta să capete un renume minunat: face o listă cu toate pisicile din cartier și locurile pe unde se ascund/pe care le frecventează, încât să poată fi evitate. Dar când ghinionul e să se țină lanț de om, se ține: într-o bună zi Papuzek se trezește din nou cu motanul Kent pe cap, la noul serviciu și doar faptul că prietenii câini îl pun pe fugă și blochează hoții în apartament va salva cu adevărat situația. Dar ce se va alege până la urmă de Kent, de Vrabie cel mic sau de sora lui care dorea să devină profesoară de „antipisică” și de toată familia domnului Papuzek veți afla dacă veți citi cea mai neobișnuită carte cu animale pe care am pus eu mâna până acum. Lectură plăcută!