Dragi ucenici mari și mici,
Vă propun un joc, pe care l-am numit „Diapoezii”.
Ideea jocului e legată de trei lucruri: un context (Ziua Internațională a Poeziei, care urmează peste două zile, în 21 martie), un pretext (într-un recent interviu, poetul Radu Vancu spune că, dacă Cititorul are nevoie de un organ similar „urechii muzicale” pentru a distinge „melodia” poeziei, Poezia are „ochi poetic”, adică are „capacitatea de a transfera cuvintele din pagină în imagini din mintea ta”) și un subtext (să citim multă poezie, să o împărtășim comunității de aici, să creăm legături interpretative între imagini și poezii).
Regulile jocului:
- să-ți folosești „urechea muzicală” de cititor de poezie: să selectezi un poem preferat pe care să-l scrii aici, ca un comentariu adăugat;
- să-ți folosești „ochiul poetic”: să cauți apoi să atașezi poemului ales o imagine (reproducere, fotografie, creație personală etc.) care să aibă legătură cu textul/ să evoce o semnificație a textului;
- să-ți folosești puterile de „digital natives” : să inviți, prin pagina ta de facebook, un prieten care să intre în jocul „Diapoezii”
Observație: acest joc are funcția de „Reload”, adică puteți relua regulile lui ori de câte ori doriți.
Eu voi invita, pentru început, trei prietene. Succes!
Invitație pentru Georgiana:
„Sebastian în vis e un model performant, upgradat, de bebeluş. Pe neocortexul lucios, toate informaţiile lumii le dă pe derdeluş; după care, distrate şi frăgezite, deschide floarea carnivoră a creierului şi le înghite. Prin transparenţa chihlimbarie, se vede fiecare informaţie, încă vie, palpitând în stomacul neuronal. Digerate, sunt apoi conectate serial în reţele înţelepte, precum piramidele cu trepte în selva aztecă, precum pietrele preţioase în glyptotecă. E nevoie ca mii de reţele să se aprindă deodată pentru un surâs, şi alte mii pentru un gângurit – iar Shoahul şi Gulagul şi Armagedonul informaţiei se repetă veşnic pentru o mami topită şi un tati fericit. Fără remuşcări, fără Ayenbite of Inwyt. Pe lângă rigoarea egoismului nostru atroce şi hi-tech, infernul e păducherniţă. Pe lângă frenezia ekstazei noastre, paradisul e găselniţă.”
Sebastian în vis (fragment) de Radu Vancu
(imaginea asociată am adăugat-o în invitația pentru Georgiana de pe pagina mea de facebook)
Invitație pentru Stanca:
„în curând lumea se va umple de oameni.
oameni până și în crăpăturile pereților,
în fisurile asfaltului, sub prag, în tivul rochiei.
ca o furtună de nisip
acoperind spațiile și spațiile dintre spații.
și unde înainte era un pahar gol,
acum e un pahar plin
cu oameni înghesuiți.
și unde înainte era un tobogan ruginit,
acum e un morman
rostogolit de oameni.
și unde înainte era un sertar cu linguri,
acum e un vagon de oameni stând
cu gurile larg deschise.
apoi oamenii se vor umple de oameni.
în ridul de tristețe, în cicatricea de pe genunchi,
în cuta burții,
buchețele multicolore de foarte mulți oameni
încălecându-se, mușcându-se,
înălțându-se în mici mușuroaie.
și nu apucă bine să se termine un om că începe altul.
abia se ivește celălalt om că imediat e acoperit de altul,
într-o revărsare tulbure a cărnurilor.
și sunt atât de întrepătrunși că se văd doar câteva
fâșii înnodate de piele.
fluvii de oameni, blocuri uriașe de oameni.
unii mulțumiți și livizi, alții izbindu-se cu furie
de singurul loc rămas gol”
Vărsare de oameni, Teodor Dună
(imaginea asociată am adăugat-o în invitația pentru Stanca de pe pagina mea de facebook)
Invitație pentru Mihaela:
„nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumină cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?”
(Poezia e altceva? de Mircea Ivănescu)
(imaginea asociată am adăugat-o în invitația pentru Mihaela de pe pagina mea de facebook)
Invitație pentru Monica Onojescu:
„Tata avea o vorbă: trăia în micul nostru
târg un mare meșter șelar
pe nume Iohann
care atunci cînd meșterea un ham
îl încerca mai întâi pe el.
Își încălța cizmele noi,
își lua vesta, pălăria de fetru,
ceasul de buzunar cu lanț de argint:
hainele lui de sărbătoare –
se înhăma apoi la o trăsură veche, bizară
pe care o ținea închisă în magazie
și o pornea la deal
din Podul de Fier
pînă în târgul Cucului și înapoi
– o groază de copii se țineau după dânsul –
și dacă nu-i rodeau cusăturile pieptul
punea hamul și pe cal.
Unde mai întâlnești astăzi oameni ca el?”
(Despre poezie de Nichita Danilov)
(imaginea asociată am adăugat-o în invitația pentru Monica Onojescu de pe pagina mea de facebook)
Propun în acest joc ceva ce am făcut singură acum câteva zile.
1. Am ascultat melodiea “Steps”, de Stephen Nachmanovich.
2. Am creat o poezie inspirată de melodie (în limba engleză).
3. Am asociat melodiei câteva desene realizate cu o aplicație de pe telefon.
4. Am editat un clip care cuprinde melodia ca fond muzical + versurile recitate de mine + imagini colorate de mine.
5. Am publicat clipul pe canalul meu youtube, la acest link: https://youtu.be/vuX9YYZmEgI
***Pentru creații în limba română, se poate accesa playlist-ul https://www.youtube.com/playlist?list=PLyQ8rzGSAFv1sDslDk5C1lzi0ndXEPLpJ
Poezie sau viaţa, de Andrei Bodiu
„Am încercat să le spun
că există şi poeţi vii” zice soră-mea
„Cum doamnă nu sunt toţi morţi ca
Eminescu?”
„Nu, nu” a încercat ea să le spună
a deschis o revistă a spus „uitaţi pe ăsta îl cunosc”
le-a arătat o poză „şi pe ăsta îl cunosc iar el
el venea la noi acasă”
Clasa amuţise.
„Şi pe el îl ştiu iar el copii”
a zis ea şi-a coborât printre bănci
el e chiar fratele meu”.
Clasa amuţise iar soră-mea soră-mea
în lumina de octombrie
devenise clar străvezie.
Adrian Păunescu-Dor de Bacovia
Acum, când cade toamna pe pământ,
Ca un coșmar al unei boli ciudate,
Acum să trecem prin acele sate,
În care merele în meri mai sunt.
Acum să ne iluminăm de tot,
Până-n adâncul inimii și-al firii,
Ce disperare, cum se duc martirii,
Si a-și rosti plecarea nu mai pot.
Foioasele în vântul toamnei ard,
Mușcate sângeros si trist de lună,
Și turturelele se despreună.
Acum, noi doi în focul revanșard
Acum, atât de singuri pe pământ,
Să recităm Bacovia, plângând.
Steluţe în genele ei, Mircea Cărtărescu
Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.
Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult…
da, dragii moşului, erau…
erau steluţe în genele ei.
Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau… hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.
Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
Ningea uşurel, cu fulgi catifelaţi peste fabrica Stela
peste blocul lui Ghiu, peste pomii înzăpeziţi…
Ea spunea ceva, dar camera video n-are sonor
aşa că nu mai ştiu ce spunea.
Ea ma ţinea de mână şi tramvaiul patru trecea
şi ningea şi erau… da… da, dragii moşului…
Eu eram copil, ea era o copilă
eu stăteam la bloc, ea stătea la vilă
şi erau steluţe în genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e în „Poeme de-amor”, precum ştii
dar lăsaţi-o baltă, copii:
erau steluţe în genele ei.
CORUL: Erau steluţe, erau steluţe, erau stelu-u-uţe
În ge…eeneee…leeeee… nele eeeeeeeeei!
Aici poemul ar trebui să se încheie
dar nu înainte de-a va da o cheie
a-ntregii întâmplări:
Ea e o fata de peste blocuri şi mări
acum e măritată, gravidă, n-are nici o importanţă.
Amorul nostru nemuritor s-a dus dracului
Acum nu mai sunt steluţe în genele ei.
Acum nu mai e nici o steluţă în genele ei.
Aşa, ca să ştiţi, dragii moşului.
Noapte de vară
de George Bacovia
Noaptea-ncet, ticnit se lasă –
Poezie, sau destin –
Luna urcă, somnoroasă, –
Vino, vin!
Este linişte, răcoare,
Codrul e de farmec plin –
Pe sub teii încă-n floare, –
Poezie, sau destin.
În suavele parfume
Poezie, sau destin –
Ori pe unde-ai fi în lume, –
Vino, vin!
Îngerii deasupra noastră
Vor cânta un imn divin –
Ah, ce clară noapte-albastră, –
Poezie, sau destin.
Izvorul nopţii
de Lucian Blaga
Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.
„Închide-mi ochii”
de Theodor Storm
„Închide-mi ochii
Cu mâinile tale iubite!
Lasă toată suferința mea
Să se odihnească sub mâna ta.
Și la fel de ușor ca durerea
Val peste val stă în somn,
Odată ce ultima picătură cade
Îmi umpli toată inima.”
Amintirea
de Vasile Voiculescu
Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea
Uitată-n colţul mesei, unde moare.
Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
Oglinda-n podini şi-a holbat privirea.
Perdelele lungi ţin calea către soare …
Păianjenii şi-au întrerupt urzirea.
Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veşted foile mâhnite
Se rup, treptat, cu-o mută iroseală
Picând domol în umbra liniştită …
Şi floarea amintirii, părăsită,
Se scutură petală cu petală
În apa vremii veche şi clocită.
Primăvară
Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând
Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,
Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.
Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte…
Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?
Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.
Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis
Aşteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.
Claudia Millian-Minulescu
Vorbim despre iubire
de Marin Bunget
Vorbim despre iubire în aste vremuri care
I-au dat iubirii nume de ură şi uitare.
Mai sunt puţini cei care, vorbind despre iubire,
Îi înţeleg menirea şi-o poartă în simţire.
Cuvantu-i la tot pasul, e uneori prea des
Rostit cu uşurinţă şi fără înţeles.
Vorbim despre iubire, mereu vorbim de ea,
În schimb, cu al ei nume, descriem dragostea.
Iubirea nu înseamnă doar ceasu’-acel-al nopţii,
Poţi să-ţi iubeşti copiii, părinţii şi nepoţii;
Poţi să iubeşti un câine, o floare sau, ştiu eu,
Poţi să găseşti iubire, iubind pe Dumnezeu.
Sub lumina lunii pline,
Pe vârful unui deal pustiu,
Un copac de pin,
Este imaginea renaşterii mele.
„Sub lumina lunii pline” de Oshima Ryota
Toporasi
Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat
si anul asta zana primavara,
cu toate-acestea noi ne-am bucurat
de parca-ar fi venit intaia oara.
Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit,
riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
m-am dus să vad ce flori au răsărit
în parcul vast si gol de langa noi.
De mult nu mă-ncercase asa dor
de viata si calcam nerabdatoare;
simteam cum se-nfioara sub picior
pamantul umed, fecundat de soare.
Copacii goi mi s-au parut incantatori –
Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut
(trecusem pana-atunci de-atatea ori
pe langa ei si nici nu i-am văzut)
Iar ceru-albastru, vag, nedefinit
(ca rochiile care ies la spalat),
cu capul dat pe spate l-am privit
si l-am gasit de-a dreptul minunat.
Pe urma-am dat de toporasi langa-un stejar
erau asa de-albastri, delicati –
ca niste firmituri lasate-n dar
de primavara, printre pomi-ntunecati.
M-am aplecat cu inima batând,
dar când era să-i rup, nici eu nu stiu
de ce si cum, dar mi-a venit în gând
ca pentru ei paharu-i un sicriu.
Si m-am întors spre casa mai agale,
c-o oboseala fericita-n pasi,
iar daca mainile-mi erau la fel de goale,
în schimb aveam în suflet toporasi
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre si tac, iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar si o prefac într-o dragoste mare.
EMOȚIE DE TOAMNA
de Nichita Stănescu
de Lucian Blaga
Lumina
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
„Să fie lumină!”
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
„Să ai curajul să spui DA
Să ai curajul să spui NU
Și-n fiecare clipă grea
Să fii mereu, același TU!
Să știi să crezi când unii te
înșeală,
Să te ridici când alții te
doboară,
Să poți păstra ce alții vor
s-alunge,
Să știi să râzi când sufletul
îți plânge
Și cald tu să rămâi, chiar
dacă afară ninge.
Aceasta-i ARTA DE-A
ÎNVINGE!”
Arta de-a învinge
de Rudyard Kipling
Magda Isanos
Primăvara
Un aer caldut, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
In vale pârâul umflat
alearga salbatec si viu.
In zori m-a trezit sarutarea
trimisa pe-o raza de soare;
Lumina-neca departarea –
tot răul murise-n uitare.
Veni pe aripa de vant
O veste frumoasa din cer.
Si-acuma batranul pământ
Isi lasa cojocul de ger.
E vestea ce-o murmura seara
zefirul. Padurea o stie;
Soseste de-acum Primavara,
să bucure lumea pustie.
Prin dealuri sarace, se-aude
un zvon care creste mereu.
Il spun a pârâului unde
Il cânta tot sufletul meu.
O floare albastra si cruda
se-nalta sfioasa spre soare
si cata la loc să se-ascunda
de firea zapezii ce moare.
Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
si fă să rasara-n gradina
frunzisul, pe arborii goi.
Limba mea, limba romana!
de Marius Alexandru
Limba mea e cea mai dulce,
Dintre toate pe pamant,
De ma las purtat, ma duce,
Printre versuri si prin cant.
Limba mea e din Lumina,
Rasarita-n zori de zi,
Limba mea, limba romana,
Straluceste-n poezii.
Limba mea-i glas de izvoare,
E in fluier de ciobani
E-n cant de privighetoare,
Si in graiul la tarani.
Un imn preasfintei gramatice
de George Coşbuc
Te salut pe tine, – articol cauzal şi omogen,
Indirect contras în fraza cu subiectul epicen.
Voi, interjecţiuni concrete şi-optative principale,
Rădăcini prin apoziţii singular adjectivale,
Voi, cantitative – abstracte subiective-n viitor,
Unipersonale-n modul cu plural hotărâtor,
Vă salut! Şi tot asemeni te salut, o, prezumtive,
Număr genitiv în cazul numelor intranzitive.
Tu, obiect concret şi simplu, tu, circumstanţial de loc,
Locativ pasiv, conjuncţii, complimente reciproc!
Unde să găsesc puterea de-a trăi, de nu la tine,
Gen subordonat prin verbul reflexivelor suspine,
Cardinale – acuzative, virgulă şi period,
Două puncte – adversative strict coordonate-n mod
Şi superlativ prezinte derivat din vocative,
Prin vocala secundară cu terminaţiuni pasive,
Declinări adverbiale negative-n absolut
Cu– abstracte subiective-n viitor,cu perfecte – adversative sufixate-n atribut,
Relativ invers compuse prin adverbe ca moţiune,
Pozitiv improprii-n număr, ori neutre, ori comune,
Mod superlativ generic omonim adversativ,
Plenison ca negaţiune, iar în fond apelativ
Cu prefix şi cu gerunzii posesivo – cardinale,
Morfologice prin sunet şi prin stări adverbiale.
Daţi cu fuga sinonime prin funcţiune şi raport,
Că mai-mult-decât-perfectul lui Cipar acum e mort!
Dar în locu-i înviară prezumtive şi oblice
Şi-un dubitativ pro – contra ortografico – propice.
Propoziţii şi-apoziţii ce ne-arată rupt anume
Locul timpului şi cauza modului unui pronume
Prefixat dintr-un adverb feminin cu derivate,
Prin triftongii declinării verbelor neregulate.
Ce-aţi făcut, o, voi ai ţării prea războinici voievozi,
Pentru înaintarea noastră? V-aţi luptat nişte nerozi
Cu tătari, cu turci, cu unguri? Luptă-i asta? Alte lupte
Purtăm noi, mai glorioase,cu învingeri neîntrerupte,
Cu negaţii şi-afirmaţii şi-optativul indirect,
Al interogării proprii şi-al pasivului perfect.
Iată, se deschide cerul şi dintr-însul cad nespuse
Şi contrarii şi contrase şi opuse şi compuse
Cu diftongi şi relative, şi-ablative, şi vibrante,
Şi jumări şi fleici şi-ntreaga tabără de consonante:
Labiale şi dentale şi nazale şi minuni,
Ps! br! hr! he! ho! ha, huide, şi alte asemeni conjuncţiuni,
Către, spre, prin, la, în, peste, de la, din şi-ntr-un ulcior
Joac-o sârbă vocativul unison într-un picior
Cu funcţiuni şi cu rapoarte şi-alergând în fund li-e ţelul
Spre azbuchevedeglagoldobreiestjivetezelu
Şi-o harababură sfântă văd, mă Să trăiască-n veci sintaxa! Aleluia şi amin!