Octavian Paler, „Deșertul pentru totdeauna”, anul 2012, editura Polirom.
Pentru scrisoarea de drum lung, am ales un roman care este, preponderent, o introspecție. Filosofia m-a pasionat mereu și, de aceea, am savurat fiecare cuvânt din „Deșertul pentru totdeauna”, scris de Octavian Paler.
Autorul nu creează o simplă carte. Scrie o viață întreagă, țesută din cuvinte care trăiesc. Am putut să intru în mintea lui Paler, să îi înțeleg temerile din copilărie, adolescență și bătrânețe. Mi-am dat seama că fricile nu se schimbă într-un mod fundamental. Iar bucuriile sunt la fel de încântătoare la orice vârstă. Paler „exploatează” potențialul naturii umane, dând exemple din experiența proprie. Astfel, ne transpune în satul copilăriei sale, în Făgăraș, și face, mai apoi, o tranziție bruscă la viața din București. Dar acest lucru nu este întâmplător, deoarece sentimentele copilului Paler sunt la fel de confuze.
În paralel, avem povestea orașului Asybaris și a locuitorilor săi. Ei au o semnificație aparte și sunt, de fapt, fragmente ale personalității lui Paler. Viața lor este încărcată de greutăți, iar bucuria și-o găsesc în filosofie și discuții despre sensul existenței.
Am iubit totul la această carte autobiografică. Este mai mult decât un roman pe care îl citești și îl uiți după un anumit timp. Nu te părăsește niciodată și te face să trăiești tot ce este scris la o intensitate posibilă doar cărților inedite.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente