Lois Lowry, „Darul lui Jonas”, anul 2016, editura Arthur, traducător: Radu Paraschivescu.
„Darul lui Jonas” este o carte importantă pentru mine. Țin minte că am citit-o acum patru ani, într-o vară la fel de călduroasă ca aceasta. Nu am putut să o las din mână. Citeam fiecare cuvânt cu sufletul la gură. Am plâns și am râs alături de personaje, în intimitatea camerei mele. Pe atunci, mi-a trezit semne de întrebare, oricât aș fi adorat cartea. Totul, de la lumea distopică prezentată, până la finalul interpretabil.
Recenzia aceasta este un răspuns la provocarea lansată pe pagina de Facebook a „Lecturiadei”. De ce acest roman continuă să fie citit cu pasiune, deși au trecut atâția ani de când a fost publicat? Din punctul meu de vedere, „Darul lui Jonas” impresionează cititorii prin inocența personajului principal. Scriitura este una modernă, care o face actuală și accesibilă. Pe mine, personal, m-a uimit lumea aproape ireală, creionată de Lois Lowry. O lume seacă, fără amintiri, fără rădăcini. Pe scurt: fără identitate emoțională.
Jonas este ales să devină noul Păstrător al amintirilor comunității din care face parte. Rolul este unul deosebit de important și îl duce în apropierea Păstrătorului de Memorie, un vârstnic ce deține amintirile tuturor. Prin intermediul acestuia, Jonas descoperă ce înseamnă emoțiile și sentimentele. Declicul se produce atunci când Jonas simte afecțiune pentru un nou-născut (Gabe), căruia i se dau puține șanse de supraviețuire. Într-o societate în care există doar oameni fără cusur, Gabe este o excepție pe cale de a fi considerat rebut. Jonas se află în fața unei decizii cruciale. Calea aleasă îi demonstrează caracterul uman. Finalul este deschis si aparține fiecărui cititor.
Personal, văd un deznodământ încărcat de speranță.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente