MIERCURI, 1 AUGUST 1944
Dragă jurnalule,
Astăzi este o nouă zi pe insulă. Viața în mijlocul unei mări, deși pare grea și plictisitoare, este, de fapt, destul de amuzantă și plină de noi aventuri.
Uită ce am spus. Până la urmă nici aici nu scap de sarcinile zilnice. Tocmai în acest moment o aud pe mama strigându-mă. Merg până în bucătărie, unde aflu că tarta pe care o pregătește mai are nevoie de fructe, așa ca mama mă trimite să culeg câteva, lucru care nu e prea greu de făcut, având în vedere ca mă aflu într-o casă înconjurată de pomi și flori. Observ o nouă specie de flori și n-am cum să nu mă opresc și să îți descriu și ție cât de frumoase sunt și ce miros îmbietor au!
Locuind de atâta timp aici, zgomotele din pădure au început să îmi pară familiare. Totuși, mi se pare că aud pe cineva strigând. Fredonez un cântec în timp ce mă îndrept spre locul de unde vin țipetele, pentru că mă face să mă simt mai în siguranță. Printre arbuști observ că, la câțiva metri de mine, se află un avion prăbușit. După ce scanez totul în jurul meu, îmi dau seama că ceea ce auzeam până acum era un strigăt de ajutor. Nu știu dacă e bine ce urmează să fac, dar mă îndrept cu grijă spre persoana cu pricina. De aproape, realizez că e un bărbat în uniformă, în jurul vârstei de 40 de ani, grav rănit. Îl asigur că mă voi întoarce cu ajutoare și pornesc după tata. Cu ajutorul lui și al mamei, care au cunoștințe vaste atunci când vine vorba de medicină, reușim să îl punem pe picioare pe bietul om. Fiindcă în casă e umezeala prea mare, mama îi recomandă să stea afară, și mă roagă să fac și eu la fel. Aflu chiar de la el că numele său este Antoine de Saint-Exupéry și că este scriitor, dar și aviator. S-a înrolat ca pilot în armată, decolând din Corsica cu o zi în urmă pentru o misiune de recunoaștere. Ghinionul sau norocul l-a făcut să se prăbușească exact pe insula aceasta din mijlocul Mării Mediterane. Povestea lui mă întristează atât de tare, încât încerc să îl încurajez cu tot ce pot. Îmi amintesc că tocmai în dimineața aceasta am terminat de citit o carte intitulată „Oliver Twist”. Îi explic cum personajul principal își menține speranța pe tot parcursul romanului, deși este un băiat orfan, care a luat parte la multe tragedii, viața sa fiind înțesată de suișuri si coborâșuri, în momentele în care totul pare să se rezolve, un nou eveniment devastator are loc. Viața a fost dură cu acesta, iar din cauză că intră în cârdășie cu o bandă de hoți, Oliver ajunge să nu mai aibă parte de liniște, aflându-se într-un pericol constant. Cu toate acestea, el își menține nădejdea, iar, în ciuda greutăților la care a fost supus, oliver Twist a găsit puterea de a merge mai departe. În finalul cărții răufăcătorii sunt pedepsiți, iar tânărul orfan ajunge să descopere că este moștenitorul unei mari averi, urmând să locuiască în armonie cu persoane care țin cu adevărat la el și care-i vor asigura liniștea sufletească.
Așadar, i-am recomandat această carte, în speranța că ar putea constitui un sprijin sufletesc, având în vedere situația în care Antoine se află. Tot ce îmi doresc e ca noul meu prieten să realizeze că speranța se găsește și în cele mai neguroase vremuri. Ca răspuns, Saint-Exupéry mă asigură că nu își va pierde nădejdea, spunându-mi ceea ce aflase de la un Mic Prinț „De aceea e frumos pustiul… fiindcă undeva ascunde o fântână’’.
A ta, Bianca
Șuteu Bianca, cls. a XII-a, CNAM Dej
Comentarii recente