Opriți-vă pentru o clipă din cotidianul vostru deoarece o să vă spun câteva lucruri foarte, foarte interesante. Nu, nu o să vă spun. O să mă consult cu voi, e mult mai bine spus. De fapt, vom dezbate! Uite că în sfârșit am găsit cuvântul potrivit pentru ceea ce urmează.
Știu că, în general, adulții povestesc despre neajunsurile cu care s-au confruntat pentru a vă face să înțelegeți că voi nu aveți aceste probleme. Cu siguranță ai auzit cel puțin o dată „alți copii nu au ce mânca” sau „alți copii nu au unde dormi”. Și mai știu că sigur te-ai simțit aiurea după o astfel de replică. Dar! Uneori suntem atât de nemulțumiți de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, încât practic avem nevoie de o astfel de trezire. Se spune că nu noi alegem cărțile, ci ele ne aleg pe noi. Asta cred că s-a întâmplat cu mine când „am dat peste” Crenshaw.
Și acum să începem.
Personajul principal este Jackson, un băiat în clasa a V-a, care locuiește cu mama, tata și o surioară. Deoarece părinții lui aveau probleme financiare grave, când Jackson avea 7 ani sunt nevoiți să plece din casa în care locuiau și să trăiască timp de paisprezece săptămâni într-un microbuz. Atunci apare pentru prima dată în viața băiatului un prieten imaginar, un motan pe care Jackson îl numește și care-i va fi alături în această perioadă.
Părinții băiatului reușesc să iasă din acest impas financiar și se mută într-un apartament în care vor locui pană când Jackson ajunge în clasa a V-a. Nu o duceau grozav, însă copiii pot frecventa o școală, își fac prieteni și duc cât de cât o viață normală. Dar odată cu dispariția problemelor financiare dispare și Crenshaw. Spre surprinderea lui Jackson, apare din nou, într-o seară, exact când băiatul își dă seama, din discuțiile părinților lui, că sunt șanse foarte mari să ajungă din nou pe drumuri.
Atât vă pot spune, pe scurt despre acțiunea din această carte. Dar ea este mult mai mult. Am trăit, alături de Jackson, toate felurile de emoții pe care le poate avea un băiat de clasa a cincea: dezamăgire, atunci când renunță la lucrurile lui dragi pentru a locui într-o mașină: tristețe, atunci când își privește tatăl bolnav, care se vede nevoit să cânte în intersecții pentru a face rost de bani de mâncare; bucurie, când reușesc să părăsească microbuzul, pentru a locui într-un apartament; duioșie, de fiecare dată când Jackson își proteja surioara; compasiune, pentru mama lui, care încerca din răsputeri să își convingă soțul să ceară ajutor pentru a ieși din această situație, iar acesta, din nu știu ce demnitate (nu am înțeles-o încă!!), nu accepta niciodată.
Despre Jackson trebuie să știți că era un băiețel care dorea să devină om de știință. Era preocupat de fapte și de acțiuni care pot fi demonstrate. Cu o astfel de fire, vă puteți imagina și voi cam cât de greu i-a fost să accepte (el – pentru el – că are un prieten imaginar). A studiat chiar și statistici despre copiii care aveau astfel de prieteni, la ce vârstă apar ei, când dispar, deoarece cred că îi venea greu să accepte că el este unul dintre aceia din statistici. Am învățat de la Jackson că în orice lucru, oricât de neplăcut ar fi el, poți găsi și ceva bun. Știu că acesta e optimismul, dar am fost cucerit de trăirile lui, de întrebările pe care și le punea (fără a avea vreun răspuns la ele).
Consider că motanul Crenshaw a fost umărul pe care Jackson și-a pus capul atunci când i-a fost greu și, ca orice prieten care „la nevoie se cunoaște”, a apărut din nou, atunci când Jackson a avut nevoie de el.
Așadar, dacă ai sentimentul că nimic nu e bine, că totul în jurul tău este ori „prea, prea”, ori „foarte, foarte” îți sugerez să citești această carte. Te va trezi și te vei simți cu siguranță mult mai fericit în ipostaza în care te afli.
Dacă ești o fire excesiv de empatică și problemele celor din jur te afectează peste măsură, nu îți recomand să citești Crenshaw. Mă întreb și vă întreb cât de detașați reușim să rămânem atunci când intrăm în universul unui copil ca Jackson? Putem noi oare să rămânem indiferenți la necazurile unui băiețel de clasa a V a ? Eu nu am putut.
scris de Mircea Purcar, clasa a VIII-a, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
Comentarii recente