John Kennedy Toole, „Conjurația imbecililor”, anul 2012, editura Polirom, traducător: Lidia Ionescu.
Romanul „Conjurația imbecililor”, scris de John Kennedy Toole, este, cu adevărat, ceva inedit. Chiar dacă este opera de debut a autorului, acesta a reușit să surprindă atât de bine esența umană, încât ai impresia că personajele prind viață.
Am citit această carte așteptându-mă să fie comică, dar, mai degrabă, este o dramă. Povestea lui Ignatius Reilly m-a surprins în toate modurile posibile. Este un bărbat de 30 de ani, inteligent, dar fără voință și cu o autosuficiență ieșită din comun. Mai exact, Ignatius este șomer, chiar dacă are facultate. Iar în New Orleans-ul anilor ’50 trebuie să te lupți pentru orice. Astfel, Ignatius lasă totul pe seama mamei sale, doamna Reilly, care este îngropată în datorii. Dar doamna Reilly îl obligă pe Ignatius să se angajeze, de aici pornind întâmplări care mai de care mai ciudate.
Colindăm barurile și cluburile din Cartierul Francez, casele bogaților, fabricile unde negrii muncesc în condiții inumane și închisorile insalubre. Facem cunoștință cu diferite personaje, ale căror defecte sunt ridiculizate: pierde-vară, negrul vagabond, bătrâna senilă, femeia alcoolică, soția nemulțumită și așa mai departe. Ceea ce m-a uimit este că întâlnim, predominant, tipologia parvenitului și a celui dornic de îmbogățire, care este prezentată într-un mod cât se poate de real.
„Conjurația imbecililor” este o altfel de carte. Nu este previzibilă, mereu te surprinde în cele mai neașteptate moduri. Am citit-o cu sufletul la gură, doream să aflu deznodământul. Aveam multe întrebări în minte: „Ignatius oare va înceta să se comporte ca un copil?”, „Doamna Reilly își va continua viața?”. Iar finalul mi-a răspuns, făcându-mă să mă încrunt și să râd, în același timp.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente