coperta Toiagul minunilor.png

 

                                                                           Sarah Țepele

Clasa a IX-a E

Cercul de lectură Aripi

 Colegiul Național Emanuil Gojdu Oradea

Încă de mica am fost pasionată de lectură. Și mi-am putut ostoi această nevoie încurajată fiind de familie și profesori. O povestire pe care o îndrăgesc foarte mult e povestirea „Ciorbă de bolovan”, de Vasile Voiculescu. M-a captivat gingășia sufletului său, identificabilă în frumoasele însușiri cu care ți-a înzestrat personajele, în mesajul profund pe care dorește să-l pună în lumină, și, totodată, sinceritatea lui, modul în care ilustrează realitatea dureroasă a societății, oferind cititorului o imagine cât mai autentică, neîndulcită, folosind un limbaj plăcut și armonios colorat cu meșteșugite cuvinte.

Universul său literar se pogoară într-un mic cătun, Flămânzii-Vechi, al cărui nume arată drept condiția lamentabilă a bieților săteni, în a căror case, în fiece dimineață, se auzeau scâncetele micuților înfometați, amintindu-le astfel de chinul insuportabil. Dar, pe neașteptate, într-o zi ca toate celelalte, s-a ivit în sat un străin misterios, diferit de localnicii care, de multă vreme, nu mai știau zâmbi, căci în sufletele lor s-a așternut mâhnirea, apoi ura și egoismul. Văzându-i în această stare, a colindat gospodăriile, încercând să vorbească cu ei, cu speranța de a mai afla, încaltea, un strop de bunătate, de omenie. I-a aflat dezbinați, subjugați de instinctul de supraviețuire, care nu le îngăduia să se ajute, să găsească împreună o soluție. Vasăzică, omul nostru s-a pus pe treabă, cu gândul de a le arăta că nu există stavilă pe care să n-o treacă, atâta vreme cât ei sunt uniți, animați de puterea dragostei. Vă spun doar că va reuși să-i scape, învățându-i că și dacă ar fi săraci material, asta nu-i împiedică să fie săraci și sufletește, pentru că și din cea mai lucie sărăcie poți să scoți ceva, dacă ai bunăvoință. Va folosi un mic meșteșug, o alegorie, asemeni unui bun pedagog, ca să le deschidă ochii, să-i scoată afară din negură.

Vă las pe voi, dragi iubitori ai lecturii, să vedeți cum se va sfârși acest dialog dintre străin și poporeni, cum vor răspunde receptorii mesajului său și cine se ascunde în spatele tainicului personaj. Sper că veți afla și în această operă învățături frumoase, care vă vor ajuta. Poate că, citind-o, o să înțelegem mai bine și lumea noastră, atât de asemănătoare cu cea ilustrată aici, o să găsim soluții pentru ea, pentru durerile pe care le poartă, având pilda minunatului salvator și a purtării sale exemplare.

Lectură plăcută!