Bună ziua și bine v-am regăsit! Astăzi am pregătit recenzia cărții “Pânza de păianjen“ de Cella Serghi.
Pânza de paianjen” este una dintre acele cărți pe care, eu personal, o găsesc greu de descris. Deși povestea pare a fi relatată din pespectiva Ilincăi Dima, prietena Dianei, nu este chiar așa, lucrurile se schimbă și ”Pânza de paianjen” devine jurnalul Dianei Slavu, așa ajungem noi, cititori, să o cunoaștem. Până să ajung în punctul în care Diana își povestește viața, eu am reușit să o descopăr destul de bine prin ochii prietenei sale, Ilinca: Diana era o femeie cochetă, îi plăcea să strălucească, să cucerească, să aprindă focuri de paie, dornică să știe cât de departe poate merge puterea sa de cucerire. Diana Slavu și-a trăit copilăria în sărăcie, forțată de împrejurări să-și schimbe destul de des domiciliul, rușinată de viața pe care o ducea și își dorea să lase impresia că este o cu totul altă persoană. Fiind o copilă frumoasă, nu a fost lipsită de complimente, băieți și bărbați de toate vârstele o remarcau, ajungând să o dorească. În adolescență, aceasta se îndrăgostește de Petre Barbu, un pictor ce l-a întâlnit la Mangalia, iar de atunci, în fiecare bărbat pe care avea sa îl întâlnească de-a lungul vieții, va încerca să-l găsească pe Petre. Nici după ce se va căsători, nu se va simti împlinită, ceea ce mi s-a părut chiar trist, mai ales că a dus o viață încărcată de greutăți.
Sper că v-am stârnit interesul și că o să citiți cartea. Lectură plăcută!!!
Comentarii recente