„Doi ani de vacanță” de Jules Verne în lectura lui Toma Rus (Liceul Internațional IOANID)

Anticariat: Jules Verne - Doi ani de vacanta (Nr. 8)Am citit-o pentru că mi-a recomandat-o bunicul, dar să știți că nu mi-a plăcut deloc, pentru că mi s-a părut foarte plicsitoare (chiar dacă copiii aveau parte de multă acțiune). În plus, cartea a avut atât de multe cuvinte pe care nu le-am înțeles din limbajul marinăresc, încât am stat cu dicționarul lângă mine. Singurul lucru care mi-a plăcut a fost faptul că băieții erau calmi în orice situație (bine, doar unii dintre ei). A fost groaznic că acești copii aveau alcool pe navă și că în fiecare seară își puneau puțin în apa de băut. 

Cel mai mult mi-a plăcut de Briant pentru că îi gestiona pe toți cei 20 de copii. 

În carte este vorba despre 20 de copii care au străbătut oceanul Pacific fără niciun adult și pe vreme de furtună. În timpul furtunii au rămas fără vele și fără catarg. A intrat apa la bordul navei, adică acolo unde dormeau copiii (toți între 8 și 16 ani). Ei erau organizați în două tabere: copiii mici dormeau, iar cei mari conduceau nava. Au văzut pământ la o jumătate de milă și i-au aruncat valurile pe stânci când marea era în reflux . Ei trebuiau să aștepte să se linișteasca apele ca să poată sa meargă pe uscat. 

Au pus la punct să debarce de pe navă și sa astepte sa scada apa, ca Briant să se îmbarce pe iolă și să privească printre stânci, să vadă cum pot ajunge la uscat. Au debarcat pe insulă, au văzut o broasca țestoasă pe care au prins-o și apoi au făcut-o supă. Acolo, pe mal, s-au hotărât ce să facă. Au trecut la făcut inventarul lucrurilor care le-au mai rămas în iolă și pe navă. Nava era bine înțepenită pe stânci și, dacă venea fluxul, nu o lua valul, așa că copiii s-au hotărât să doarmă pe navă. Pe marginea apei era o pădure. Au căutat un loc să-și facă adăpost de noapte, peste un râu care tăia insula. Au construit o plută și au traversat râul până la locul unde se mutau. Acolo au găsit oasele unui naufragiat francez. Au găsit o intrare în stânca de calcar și si-au facut tabără în peșteră, doar că locul era prea stramt și s-au apucat sa sape în stânc, să o mărească. La un moment dat, a dispărut câinele, dar l-au găsit într-o peșteră care era mare și largă. S-au mutat cu toții acolo, ajutați de un struț pe care l-au pus la cărat cu căruciorul lucrurile ce trebuiau scoase din navă. S-au apucat și să organizeze o școală: copiii mici nu puteau fi lipsiți de învățat . Masa și-o asigurau din vânătoare. Briant se mai certa cu Wilcox. O barcă de pirați a ajuns pe insulă și a debarcat o femeie. Aceasta le-a arătat un pom de pâine, care i-a ajutat foarte mult la îmbunătățirea alimentației. În cele din urmă, prin zonă a trecut o navă, căreia au reușit să-i atragă atenția cu semnale de fum și i-a văzut, i-a îmbarcat și i-a dus acasă după doi ani. 

„Raymie Nightingale”, de Kate diCamillo, în lectura Mariei Dăescu (Liceul Internațional IOANID)

Raymie NightingaleIată un roman din colecția „Smart” de la Arthur. Mi-a plăcut faptul că, uneori, întâmplările erau relatate din mai multe perspective. Mi-a displăcut numărul relativ mic de pagini (200). Personajul meu preferat este Raymie deoarece, trăind situații similare, pot empatiza cu ea.

Povestea are loc în 1975, în Florida. Tatăl lui Raymie, Clark tocmai ce a fugit de acasă împreună cu dentista sa, abandonându-și familia. După nu prea multă gândire, Raymie decide că, dacă ar câștiga un concurs de Miss, tatăl ei îi va vedea poza în ziar și se va întoarce acasă. Mare greșeală.

Raymie își dă seama că va trebui să impresioneze jurații, așa că alege mânuirea bastonului la proba de „expunere a talentelor”. Mama ei o înscrie la cursuri cu fosta campioană, Ida Nee. Aceasta nu este o profesoara foarte bună, terminând fiecare lecție prin a pleca val-vârtej de frustrare și lăsându-le pe fete singure. 

În cursul competiției, întâlnește două fete de vârsta ei, cu care, în alt context, nu ar fi fost niciodată prietenă.  Ele sunt Louisiana și Beverly. Fiecare dintre fete vrea să participe la concurs, dar cu scopuri diferite. Louisiana vrea să câștige banii, deoarece se află într-o situație dificilă, locuind cu bunica ei și fiind nevoită să fure mâncare și bani constant. În schimb, ca rezultat al comportamentului abuziv al mamei ei, Beverly dorește să saboteze concursul. Cele trei dezbat constant motivele existenței și vieții lor.

Povestea ne prezintă și multe alte întâmplări, precum încercarea lui Raymie de a face o faptă bună, citind povești bătrânilor de la azil. Ori: salvarea unui câine abandonat și încercarea eșuată de a-l recupera pe Archie (motanul de care Louisiana și bunica ei nu mai puteau să aibă grija). Acestea ajung și la spital, după ce Louisiana aproape se îneacă, și o  întâlnesc pe bunica ei, care îl adusese și pe motanul Archie.  Pe când erau în spital, Raymie este apelată de către tatăl ei și își dă seamă că nu știe ce să îi spună și că nu asta își dorește, așa că îi închide. Ea renunță la visul ei de a participa la concurs și de a-l aduce înapoi pe tatăl ei.

Acest roman mi se pare asemănător cu seria Percy Jackson, din 2 motive. În primul rând, și acolo găsim prietenii, care în alte circumstanțe nu s-ar fi format (ex Percy și Annabeth). În al doilea rând, și acolo regăsim copii care încearcă să își impresioneze părinții (absenți) pentru a-i „recâștiga” și a le merita iubirea.

”Șirul pierdut al timpului”, Paige Britt

Cartea “Șirul pierdut al timpului”  este despre Penelope, o fată cu potențial de scriitoare, dar programul strict prevăzut de mama ei îi cam punea bețe-n roate. Singura ei scăpare era vecina Maddie, o zăbovitoare pe cinste. O gaură în programul lui Penelope se ivi, iar odată ajunsă la vecina ei, fu absorbită într-o lume magică. Iar de aici, prin câte aventuri a trecut împreună cu noul prieten Mărar pentru a o găsi pe Marea Zăbovitoare și a salva Tărâmul Posibilităților din mâna lui Cronos, nu vă mai spun!

Această carte m-a făcut să-mi deschid mai bine ochii la unele lucruri din viața mea. Lectura aceasta a fost pentru mine un val de sentimente. Am pătruns într-o lume a imaginației unde am învățat lucruri pe care mulți dintre noi le cred stupide, dar ele ne ajută să nu depindem de ceas. Călătoria lui Mărar și Penelope îți arată că un minutar nu îți definește viața sau personalitatea. Cartea m-a ajutat să nu devin un ceasornicar, chiar când eram pe punctul de a o face.

Cred că un moment de zăbavă ne prinde bine tuturor, așa că vă recomand să opriți ticăitul ceasului pentru o vreme și să lăsați povestea să vă poarte în lumea ei magică. (Anisia Onisie, clasa a VI-a, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)

Annie M.G. Schmidt, Domnișoara Miau

Domnișoara Miau” este un cadou făcut iubitorilor de pisici, printre care mă număr și eu. Domnișoara Miau este o superbă pisică siameză, care, după ce a intrat în contact cu niște substanțe chimice, se transformă în femeie. Aceasta vorbește, se îmbracă și se mișcă precum o domnișoară, dar, în același timp, se comportă precum o pisică (de exemplu, se cațără în copaci când este fugărită de câini). Astfel îl întâlnește pe Tibbe, un reporter foarte timid care este pe punctul de a-și pierde locul de muncă. Șeful lui s-a săturat de articolele pe care acesta le scrie despre pisici.Tibbe și domnișoara Miau devin buni prieteni. Aceasta îi oferă mai multe subiecte de știri și Tibbe ajunge astfel cunoscut. La rândul lui, îi oferă o locuință și sfaturi prețioase despre cum trebuie să se comporte o domnișoară în societate. Împreună demască un șarlatan care, sub acoperirea unei organizații pentru protecția animalelor, face nenumărate infracțiuni.

Domnișoara Miau” este un roman fermecător, amuzant, genul de roman de care nu te poți dezlipi. Cu multe lecții despre îngrijirea animalelor, despre prietenii adevărate și despre triumful binelui asupra răului, “Domnișoara Miau” se număra printre cărțile mele preferate. Ana Galea, clasa a V-a, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)

Luca Postîrnăceanu (Șc.Gimn.IOANID, București) – „Isprăvile lui Păcală” (Petre Dulfu)

Image result for ispravile lui pacalaCred că este vorba despre o epopee populară. Cartea e plină de amuzament, de isprăvi, de aventuri. Mi s-a părut amuzant și limbajul, drept dovadă vreo două întorsături de frază pe care le rețin: „Tii, strigoiul!”; ”Ia priviți!”.

Mi-a plăcu mult, mult faptul că, deși textul a fost scurt, a fost foarte amuzant și adesea m-a făcut să râd cu lacrimi.

Începutul e ca în toate poveștile: a fost odată ca niciodată un moșneag, care avea trei fii. Cei doi mari erau de treabă, chiar deștepți.

Și aici apare întorsătura: cel mic numai belele făcea. Nu aveai ce vorbi cu el, frate!

Într-o zi, a trebuit să-și ia și el de lucru. S-a dus la preot și i-a cerut să îl ia în slujbă, măcar un an. Părintele, ce să mai zică?! Evident, da. Și ce a făcut Păcală pe-acolo nu vreți să știți! A mai și plecat în altă parte, în treburile lui și l-a lăsat pe preot ca vai de el.

După așa faimă, evident că doar în lumea largă și-ar mai fi găsit cine să îl ia pe lângă casă. A întâlnit mulți, mulți oameni, pentru că mereu firea lui ieșea la suprafață și făcea numai prostii. Asta până când s-a hotărât și el să se facă gospodar cum trebuie, pentru că, din acel moment, a făcut lucrurile exact cum trebuia, așa că, până la urmă, a scos-o și Păcală al nostru cumva la capăt.

Katia Stroe (Șc.Gimn. IOANID) – „Dosarul clopoțeilor de Crăciun” (Ana Rotea)

Image result for dosarul clopoteilor de craciunRomanul, care face parte din seria vestită a „detectivilor” Anei Rotea, are drept temă prietenia și aventura.

„Stai acolo și nu te mișca!” ar putea fi fraza memorabilă, pentru că, de fiecare dată când se rostește, ceva captivant, interesant e pe cale să se întâmple (și, de aceea, mie mi-a plăcut cartea).

Povestea ne duce, ca de obicei, pe urmele unui caz de rezolvat: pentru festivalul de Crăciun din parc, primarul, împreună (mai mult sau mai puțin!) cu domnul Parșivom, decide să organizeze o tombolă pe baza donațiilor de clopoței de Crăciun. Acela care dăruiește cei mai mulți va primi o mașină. Din păcate însă, clopoțeii tot dispar.  Și, cel mai rău lucru, primarul nici măcar nu e anunțat, pe motiv că e plecat în vacanță, iar domnul Parșivom s-a autonumit primar până la întoarcerea celui adevărat.

Ajunși la locul faptei, detectivii așteptau cu nerăbdare  venirea lui Parșivom. Deodată, dintr-o mașină neagră, au ieșit Parșivom și Geanina (consiliera primarului), ceea ce le dă de bănuit detectivilor care aveau doar cinci zile pentru soluționarea cazului și, de aceea, decid să se despartă și să investigheze separat pe Nelu, electricianul festivalului (împrietenindu-se cu el, Gesicafletcer află că nici nu era priceput, ci că șterpelise diploma tatălui său, pentru că aveau același nume), pe domnul Parșivom și pe domnul Pitulări. Bolumbo, la rândul său, o investighează pe Geanina, iar ceilalți se ocupă de Moș Crăciun și de dl.Parșivom. În cele din urmă, adevărul iese la iveală: Parșivom, în înțelegere cu Moșul era cel care șterpelea clopoțeii, sperând să obțină mașina.

La revenirea primarului din concediu, Parșivom este concediat, iar detectivii mai pot adăuga un caz rezolvat pe lista lor.