„Pacienta tacuta” de Alex Michaelides

Degeratu Andrada, Clasa a IX-a, C.N.V.A. Bacau

Autor: Alex Michaelides

Editura: Litera

Anul aparitiei: 2019

Numar de pagini: 368

„Pacienta tăcută” este un thriller psihologic scris de Alex Michaelides, care te captivează de la prima pagină până la ultima. Cu o intrigă complexă și personaje bine dezvoltate, acest roman te ține în suspans și îți provoacă mintea într-un mod captivant.

Povestea se învârte în jurul Aliciei Berenson, o pictoriță talentată care a fost condamnată la o clinică psihiatrică în urma asasinării soțului ei. Alicia refuză să vorbească și pare complet închisă în propria ei lume. Theo Faber, un terapeut obsedat de cazul Alicia, își propune să descopere motivul din spatele tăcerii sale și să dezlege misterul întunecat al crimei.

Unul dintre aspectele remarcabile ale cărții este narativa captivantă și stilul de scriere al autorului. Alex Michaelides îmbină abil elemente de terapie, artă și psihologie în poveste, oferindu-ne o privire adâncă în mintea personajelor și în complexitatea condiției umane. Paginile se întorc rapid, iar suspansul și tensiunea cresc pe măsură ce descoperim indicii și secretele ascunse în spatele cazului Alicia.

Personajele sunt complexe și bine conturate. Alicia Berenson este un personaj enigmatic, iar povestea ei este prezentată prin intermediul unui jurnal pe care îl scrie în timpul șederii sale în clinică. Theo Faber, terapeutul determinat să o ajute pe Alicia, este un personaj interesant, cu propriile lui secrete și obsesii. Interacțiunea dintre acești doi protagoniști este tensionată și plină de imprevizibil.

Alex Michaelides abordează teme precum vindecarea, demența, identitatea și natura artei în cadrul romanului. Întrebările despre adevăr, memorie și percepție sunt întrețesute cu abilitate în poveste, provocându-ne să ne punem întrebări și să ne punem în discuție propriile convingeri.

„Pacienta tăcută” este o carte captivantă și recomandată în special fanilor genului thriller psihologic. Dacă ești în căutarea unei lecturi tensionate, cu personaje complexe și o poveste plină de secrete și surprize, acest roman îți va oferi o experiență captivantă și plină de satisfacții.

 

„Arheologia iubirii”, Editura HUMANITAS, 2019

 

Arheologia iubirii

Cătălin Pavel

Arheologia este știința care, pe baza izvoarelor istorice găsite, desprinde informații, formulează ipoteze și trage concluzii despre fapte petrecute în trecut. Exact aceste lucruri le face Cătălin Pavel în această carte. Ducând cititorul prin diverse ere și epoci, ajungând până la vremurile noastre, autorul combină gândirea unui profesionist și umorul său pentru a discuta o temă greu de abordat, dar des întâlnită : iubirea de cuplu.

Dacă la început, autorul dezvoltă ideea existenței hibrizilor Neanderthal-Sapiens, pornind de la premisa că omul modern are 2-4% ADN provenind de la Homo-Neanderthalis, mai departe descrie cum, la Valdaro și Pelopones, sunt descoperite necropole, în fiecare găsindu-se oasele a doi oameni îmbrățișându-se, de unde izvorăsc nenumărate idei privind identitatea lor și semnificația acestui tip de înmormântare.

Ajungând la greci, vorbește despre diferite scrisori între soți și soții, frați și surori și un jurământ al unei femei, urmate de figurine de lut folosite pentru farmece, iar, la romani, descrie cum arhitectura erotizată a unor clădiri este folosită de Cezar și Augustus pentru a-și declara puterea.

Autorul discută despre vikingi, despre Adam și Eva, abordează trăirile a doi arheologi și multe altele.

Recomand această carte orcui îi place arheologia sau este pasionat de tema iubirii și a evoluției acesteia de-a lungul timpului.

 

Elev: Apostol Ștefan Lucian     Clasa: 10E

Profesor coordonator: Jitaru Ramona

Colegiul Național “ Vasile Alecsandri”

„De ce plânge mama” – I.D. Sîrbu

De ce plânge mama?

Editura Arthur, 2022

 

Începutul cărții, chiar și titlul „ De ce plânge mama?” nu sunt aspectele care te vor face să îndrăgești cartea imediat. Vei prinde drag de ea când vei descoperi cât de complexe și inedite sunt construite personajele și câtă emoție și trăire transmite subiectul ales de autor. S-ar putea spune că este chiar unul de actualitate.

Din această carte vei învăța  că o echipă este întotdeauna de neînvins, atâta timp cât luptă pentru un scop comun. Înstrăinarea unuia dintre părinți afectează viața copiilor, iar acest lucru le-a dat curaj Ligiei și lui Radu să parcurgă un drum foarte lung și să își creeze o nouă perspectivă prin care să privească lumea din jur. Dragostea și dorul pe care cei doi frați îl simt față de mama lor, le oferă curajul și puterea necesară. Atunci când în joc este vorba despre o persoană dragă, problemele adulților capată o rezolvare chiar și prin ochii unor copii.

(Alexia Petruțu, Colegiul Național „Vasile ALecsandri” Bacău)

,,Novecento”, de Alessandro Baricco

,,Novecento”, de Alessandro Baricco
Club IMAGO -Liceul Tehnologic Nr.2, Tg-Jiu

Cartea care mi-a atras atenția aduce în discuție un subiect delicat, vorbește despre emoții, tristețea de a fi abandonat, personajul fiind nevoit să-și ,,scrie” singur propriul destin.

Acțiunea romanului este plasată în perioada dintre Primul și al Doilea Război Mondial, pe un transatlantic care a parcurs drumul apelor dintre Europa și America. Personajul principal este un orfan, viitor pianist, care este abandonat de către părinții săi de nou-născut, pe un pian de la clasa întâi a navei. El își urmează destinul fiind găsit de marinarul Danny Boodman.

Ceea ce surprinde este indiciul, modul în care a fost abandonat viitorul pianist și anume o cutie de carton pe care era desenată o lămâie. Un text era inscripționat pe cutie cu cerneală albastră.
Pianistul a fost convins de-a lungul vieții sale că textul a fost nu un mesaj întâmplător, ci pentru el însemna: Thanks Danny, care se traducea ,,Mulțumesc Danny”. Bătrânului marinar care l-a găsit, această idee i se părea neobișnuită și chiar avea impresia că totul este puțin forțat, dar nu voia să ia speranța tânărului. Acesta a fost și motivul pentru care marinarul a păstrat ca inițiale în numele băiatului, ceea ce era scris pe cutie. Marinarul devine șansa la viață a celui care va deveni un pianist recunoscut pentru talentul său. Timp de opt ani are grijă de orfan, însă viața este cu adevărat nemiloasă pentru acest suflet nevinovat: marinarul moare, iar Novecento rămâne pentru a doua oară singur și nefericit.

Se pare ca destinul își urmează cursul, deoarece băiatul este amenințat de căpitanul vasului că va fi dus la un orfelinat, însă cel a cărui singură casă fusese această nava se ascunde și este de negăsit timp de mai multe zile. La un moment dat, apare într-o noapte în sala de bal și cântă la pian. Era prima dată când se apropia de pian, dar, cu toate acestea demonstrează că are un talent extraordinar.

Ajunge un renume nu numai la bordul translatanticului, ci și pe uscat, pe care însă va ezita să coboare. Devine atât de cunoscut încât aude despre el chiar și R.Morton, cel considerat inventatorul jazz-ului. Acesta se îmbarcă pe vas pentru a-l auzi chiar el cântând pe talentatul pianist, dar și pentru a-l provoca la un duel muzical, pentru a fi votat cel mai bun dintre ei. Novecento nu era însă nicidecum omul provocărilor, ci voia doar să-și ,,cânte” sufletul. Își dă însă seama că acum este momentul să se arate așa cum este el, un mare artist.

După o perioadă mai lungă de timp, 32 de ani petrecuți numai pe vas, ia o hotărâre surprinzătoare chiar și pentru cel mai bun prieten al său, anunțând că va părăsi vasul și va coborî pe uscat, dar va renunța în ultimul moment. Avea strania impresie că știe tot despre oameni, locuri, viață din povestirile celorlalți.

Peste ani primește o scrisoare prin intermediul căreia află că nava va fi scufundată. Cu prețul propriei vieți, pianistul refuză să coboare, nedorind să renunțe la singura sa casă adevărată, cea care îi dădea lui un sens.

De ce aș recomanda această carte? Este un prilej să ne dăm seama că fiecare dintre noi ne putem scrie destinul, ne putem îndeplini visul, iar alegerile ne aparțin. Ne-am putea adresa întrebarea: dacă ai fi în locul pianistului ce ai face? Ai alege o viață plină de satisfacțiile pe care ți le poate da notorietatea trăind la modul real sau ai rămâne devotat amintirilor tale, prețuind obiectul talentului tău în ciuda unei vieți împlinite material?

Citiți romanul! E posibil să vedeți portițe care mie mi-au scăpat. Mi-ar plăcea să scrieți despre cum ați înțeles voi și să dezbatem.

Avram Damian, clasa a IX-a B, Club IMAGO, Liceul Tehnologic Nr.2, Tg-Jiu

Recenzie O vară cu Isidor

O vara cu Isidor

De Veronica D. Niculescu

 

     O vara cu Isidor este un roman foarte frumos și captivant . Întotdeauna citind descoperim noi și interesante idei.

Pentru sufletul meu, O vara cu Isidor este o carte care sensibilizează, atinge sufletul oricărui copil.  O carte ca un zbor de albatros, ca o rază de soare pe creștet, ca un zâmbet de copil care privește spre cer o pasăre uriașă zburând. Când am citit-o aveam fel și fel de emoții, plăcute și mai puțin plăcute , însă pe măsură ce pătrundeam în lumea fascinantă a Serenei și a condorului, gândurile mi se înseninau. Dar ceea ce m -a atras la această carte este modul frumos pe care Veronica D. Niculescu l-a imprimat în scrierea cărții. De asemenea , mi-a plăcut faptul că i-a insuflat  Serenei , personajului principal, sentimente de îngrijorare, prietenie cât și de mila, deoarece din pricina milei sale aceasta îl salvează pe bătrânul condor Isidor, de care mai apoi are grijă.

Un lucru remarcabil al acestei cărți este faptul că a fost scrisă din perspectiva unei fetițe de 13 ani, ceea ce mă duce puțin cu gândul la o asemănare între noi doua. Este extraordinar cum Isidor visează să vadă marea, și eu visez la valurile sale înspumate, are dorințe puternice de a zbura și chiar se roagă în noaptea dinaintea plecării în călătorie cu trenul la Sinaia:,, Cer senin sau cer cu nor, dă,  Doamne să zbor!”Îmi doresc și eu să zbor…ca un bătrân condor.

Cartea mi-a arătat un drum nou către imaginație si mi-a deschis noi căi pentru aceste tip de lectură, totodată aici am învățat cât de puternică poate fi prietenia dintre un om si un animal, atât fizic cât si emoțional . Vă recomand călduros să o citiți, astfel vă veți împrieteni și voi pentru mult timp- și în volumul II- cu un condor  care vă atinge sufletul cu aripa lui.

                  (Csiki Karina, Liceul Tehnologic Electrotimiș , Timișoara)

 

,,O carte este un dar pe care

Îl poți deschide mereu și mereu.”

Viața ca o pradă, de Marin Preda- prezentare Mădălin Maceșanu, cls.a IX- a B,Club Imago, Liceul Tehnologic Nr.2

 

,,Viața ca o pradă”, de Marin Preda,Club IMAGO

Cartea prezintă copilăria, încercările prin care trece autorul însuși în anii de școală, parcursul lui până la etapa devenirii unui autor adevărat. Începutul cărții scoate în evidență faptul că M. Preda reușește să treacă primele patru clase nu oricum, ci aflându-se  printre premianți, deși lui i se părea ca nu știe mai nimic și, în plus era și foarte sărac, desculț, acesta fiind și motivul pentru care iarna lipsea mult de la școală. Tatăl său nu avea bani ca să-i dea să cumpere cărți. Pleacă împreună cu tatăl său să se înscrie la școală la Câmpulung, dar va fi respins la vizita medicală din cauza problemelor cu ochii pe care le avea. În ,,drumul” său încercările sunt din cele mai puternice: un fals librar îi cere o mie de lei tatălui autorului pentru a-l ajuta sa se înscrie la o școală de învățători din țară, unde ar mai fi rămas locuri libere. Plecat la examen la Abrud va lua examenul de bursă cu nota zece și este primul pe listă. Se evidențiază prin faptul că scrie un eseu de optsprezece pagini în care vorbește despre frumusețea naturii, despre cum înțelege el forța cuvintelor.

A demonstrat că este un elev cu anumite pretenții de la profesorii săi, rămânând corigent la matematica timp de doua trimestre pentru că profesorul îi era antipatic prin felul în care le vorbea, pe un ton de superioritate, însă reușește ca în trimestrul al treilea să se concentreze, să învețe și trece examenul deși nimeni nu se aștepta. Are multe amintiri legate și de alți profesori, printre care se numără profesorul de istorie, pe care-l descrie ca înfățișare destul de scund, în care vedea însă un model pentru că trezea respectul tuturor, plecat însă la război. Cu un alt profesor, cel de geografie are loc un incident: deși era un om bun cu elevii are o anumită îndârjire împotriva lui Marin Preda, mai apoi însă cerându-și scuze.

Fiind talentat este susținut să scrie chiar de autorul Zaharia Stancu, care îi dă o lună liberă pentru a-și pune gândurile pe hârtie, dar nu avea nicio inspirație, astfel că este dat afară de la serviciu. Cu toate acestea, peste puțin timp este angajat ca secretar de presă la minister, dar își dă demisia peste câteva luni.
Își amintește de mulți scriitori pe care i-a cunoscut și despre care vorbește, dar în special de Ion Caraion care îi dă o veste nemaipomenită, aceea că i se va publica volumul de nuvele ,,Întâlnirea din pământuri”. Citește multă literatură datorită fratelui unui librar care îl ajutase și vorbesc despre Gogol, Tolstoi, Cezar Petrescu, Balzac, Flaubert.

Citindu- l pe Swift își amintește că înainte de a pleca în armata, își lăsase lucrurile unui scriitor care i le vanduse. Își vizitează frații, pe Ilie, apoi pe Nila care îl îndeamnă să-și cumpere prima pereche de ochelari. Lucrează în mai multe locuri pentru a câștiga bani. I se prezintă lui Nechifor Crainic care era ministru, încercând să-și vândă o nuvelă, dar acela îl refuză pe autorul Marin Preda. Reușește să aibă chiar doua servicii odată, câștigând bani pentru a locui singur și să-și cumpere haine.

Se împrietenește cu Marin Radu Paraschivescu și își publică astfel schița ,,Pîrlitu'”. Sunt legați de discuțiile despre filozofie, dar și cele legate de  literatură.

Se prezintă la recrutare ca subofițer, dar, neavând studiile terminate, este refuzat. Devine secretar de redacție la ziarul ,,Evenimentul Zilei”.
Mai târziu, în 1949, când se află la Sinaia, autorul Marin Preda rememorează amintiri, întâmplări și tot nu se hotărăște despre ce să scrie. Are un manuscris în care completează și când se află la București, dar și la Sinaia, pe care îl termină, dar îl lasă neglijat timp de cinci ani într- un sertar, pentru că era de părere că nu era conținea tot ce voia să spună.

Peste ceva timp, prin 1955 își găsește puterea interioara, amintirile îi sunt clare și,  în timp ce era redactor la ,,Viata Românească „, își ia concediu ca să termine cartea, care va apărea peste opt luni de zile în luna decembrie, fiind vorba despre romanul ,,Moromeții”.

Recomandarea mea legată de romanul ,,Viața ca o pradă” se referă la modul interesant în care Marin Preda reușește să pună pe hârtie fragmente din viața sa, oferind atât de multe detalii, astfel încât cititorul devine curios și înțelege că uneori viața este dificila și, ca să devii ceea ce-ți dorești este nevoie de curaj și să nu renunti, să lupți pentru ceea ce te reprezintă.

Maceșanu Mădălin, clasa a IX- a B.