„Matilda” Roald Dahl

    „Matilda” de Roald Dahl este o poveste fermecătoare despre o fată inteligentă, curajoasă și plină de imaginație. Cartea spune povestea unei fetițe pe nume Matilda, care se confruntă cu o familie cu deficiente și o școală condusă de o directoare crudă și incorectă.

Matilda descoperă că are puteri care nu multi o au și începe să le folosească pentru a lupta împotriva nedreptății din viața ei. Ea se împrietenește cu o profesoară iubitoare și înțelegătoare, Miss Honey, care o încurajează să-și folosească darurile și să lupte pentru ceea ce este corect.
    Cartea abordează teme precum curajul, prietenia, loialitatea și lupta împotriva injustiției. Personajele sunt bine conturate, iar povestea este plină de momente amuzante și captivante.
Stilul de scriere al lui Roald Dahl este plin de umor și farmec, iar povestea captivantă a Matildei va fi cu siguranță apreciată de cititori de toate vârstele. Este o carte perfectă pentru copiii mici, dar și pentru adulți care vor să se bucure de o lectură plină de fantezie și aventură.
    Pe scurt, „Matilda” este o carte de neuitat, plină de învățăminte valoroase și momente de bucurie. Recomand cu căldură această carte tuturor celor care iubesc poveștile pline de imaginație și aventură.

Pumn de fier, de Mircea Pricăjan

Pumn de fier

Mircea Pricăjan

Mihai, un băiețel de aproape șapte ani, pasionat de lego, își rupe mâna, căzând de la geamul casei bunicilor lui, chiar la începutul vacanței de vară.

Când au aflat ce s-a întâmplat, bunicii copilului i-au sunat pe părinți să vină și să îl ducă la spital. Când au auzit această veste, au venit cât au putut de repede.

Doctorul i-a pus mâna în ghips numaidecât și l-a informat pe Mihai că trebuie să o țină așa preț de cinci săptămâni. Băiatul, deși supărat, nu avea ce să facă, știind că este pentru binele lui.

Au trecut câteva săptămâni și Mihai s-a întors în satul bunicilor lui. Tot stând el pe afară, i-a intrat în ghips o mică insectă. Simțind că îl gâdilă ceva, a încercat să vadă ce este, așa că și-a scuturat puțin mâna. Văzând că nu îl mai gâdilă, Mihai a crezut că a scăpat de micul musafir nepoftit.

În zilele următoare,  Mihai avea senzația că mâna lui are super-puteri. A încercat acest lucru, luând o nucă și încercând să o spargă cu pumnul. Într-adevăr – nu a simțit nimic, așa că și-a botezat pumnul ,,Pumn de fier”.

A venit momentul în care Mihai trebuia să își scoată ghipsul de pe mână. Încântat, abia aștepta să își vadă mâna eliberată. După ce doctorul i-a dat ghipsul jos, băiatul l-a luat cu el acasă. Seara, a auzit un zgomot care venea din direcția ghipsului, așa că a mers să vadă ce era acolo. Când s-a uitat, a văzut un cocon de fluture, de la insecta care i-a intrat în ghips și de care a crezut că a scăpat…

Mihai și-a serbat ziua de naștere cu prietenii lui… Dar, la un moment dat, prietenilor lui era să li se întâmple ceva oribil, fiind gata să cadă de la înălțime, iar băiatul a reușit să îi salveze la timp…

De atunci, Mihai și-a dat seama că nu există ,,Pumn de fier”, ci există doar Mihai care poate face lucruri incredibile și fără pumnul lui magic…

Flonta Maria, clasa a VII-a, Șc. Gim. Ne. 11, Oradea1682530208_9junhq4w.jpg

Cititorul din peșteră, de Rui Zink

3179891.jpg

În vara aceasta, am citit câteva cărți, printre care și „Cititorul din peșteră” de Rui Zink.

M-a impresionat mult faptul că deși este o carte mică, cu pagini puține, te captivează și te duce în lumea cărților, lucru care mie, personal,  îmi place cel mai mult. O poți citi în câteva ore, nu îți          trebuie mult timp și te asigur că nu vei regreta!

În carte este vorba despre un băiat,  căuia, i-au divorțat părinții și trăia din furat. Prin mai multe circumstanțe, pe care te las să le descoperi … , ajunge pe  un vas, Aici, unul dintre marinari îi spune că se îndreaptă spre o insulă unde locuiește un monstru cititor pe care vor să-l captureze. Astfel, după foarte scurt timp, băiatul se trezește lângă monstrul numit Anibalector. Era plin de oase și cărți în peștera lui. Băiatul a făcut un pact cu monstrul: pentru a nu fi omorât, trebuia  să discute cu el și să citească multe cărți.

Băiatul s-a regăsit pe el citind și descoperind o sumedenie de povești. Și, ce credeți? cei

doi s-au împrietenit? Doar citind romanul veți putea răspunde la întrebare.

Povestea nu este neapărat despre un băiat, un animal și restul lumii, ci dimpotrivă, despre societatea care joacă rolul negativ. Din punctul meu de vedere, autorul a dorit să evidențieze faptul că numărul cititorilor a început să scadă, iar tinerii sunt mai atrași de telefoane, tablete și televizor, uitând de magia și bucuria cărților. A dorit să evidențieze importanța lecturii în viața de zi cu zi.

Mi-a plăcut mult schimbarea băiatului,  după ce a intrat în lumea cărților, demonstrând importanța cărților, care ne ajută să  ne maturizăm și să ne schimbăm.

În opinia mea, „Cititorul din peșteră” este o lectură, care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă, o lectură profundă, care merită citită de cât mai mulți cititori. O  recomand tuturor și sunt sigură că își va pune amprenta asupra voastră, ori prin prisma personajelor pe care autorul le-a conturat atât de complex, ori prin intermediul întregii povești, presărată cu  multe vorbe de duh. Vă las câteva citate care mi-au atras atenția:

– „O carte e o casă cu multe uși”

-„O carte ne cere să mergem noi la ea”

-„Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gura-cască”

-„Cititorul trebuie să știe să încerce a vorbi limba cărții”

 

Popa Maya, clasa a VII-a C

Șc. Gim.  Nr. 11, Oradea

„Cavalerii florii de cireș”, Constantin Chiriță

Screenshot 2023-09-02 203821.png

 

Să vă povestesc despre aventura extraordinară a unor prieteni, Maria, Lucia, Dan, Victor, Ionel, Ursu și Tic, cunoscuți și sub numele de „cireșarii”, ei locuind pe Strada Cireșului, a căror aventură ar putea fi comparată cu un amalgam de filme de acțiune și dramă.

Povestea lor începe după ce în timpul școlii află o informație incitantă despre Peștera Neagră. Aceasta îi inspiră să organizeze o expediție, pentru a explora misterioasa peșteră. Parcă asemenea unui film clasic, personajul Tic, cel mai mic, fratele Mariei, întâmpină o provocare când tatăl său refuză inițial să îl lase să participe la aventură. Dar Moș Timofte reușește să îl convingă pe tatăl băiatului să își schimbe părerea.

De aici povestea capătă o nuanță dramatică și plină de suspans, ca în filmele  thriller. Tic vrea să le facă o surpriză celorlalți cireșari și să îi întâmpine pe drumul către peșteră. Însă, într-o întorsătură neașteptată de situație, se rătăcește în pădure cu Țombi, cățelul său. Urmează momente critice din filme de aventură. Pânăla urmă, totul se termină cu bine.

Victor, unul dintre cireșari, care este și preferatul meu, îi împarte în două grupe pentru a explora Peștera Neagră. Un pic asemănător filmului „Labirintul”, un film de aventură din 2014,  grupurile trebuie să facă față provocărilor interioare ale peșterii. Într-o scenă memorabilă, ei navighează într-o luntre, creând o atmosferă asemănătoare filmelor fantastice… Dar acțiunea atinge un punct culminant când luntrea și câinele lui Tic cad într-o cascadă, într-o scenă comparabilă cu cele din filmele cu Indiana Jones.

Grupa care a rămas în afara peșterii este cuprinsă de îngrijorare și încep să îi caute pe ceilalți. Tic, cu „ingeniozitatea” sau mai bine zis norocul său? găsește o cutie de metal într-o scobitură.

Ionel este prins de un vânător malefic, dar  scapă cu pretextul că și-a rupt piciorul. Exploratorii trebuie să facă față unor provocări și primejdii (distrugerea stației TFF, urs adevărat, împușcături, gloanțe oarbe, găsirea rocii din cretacic, salturi mortale) iar finalul „filmului” este asemănător unei curse contra cronometru pentru a-și salva prietenul. În cele din urmă, vânătorul malefic este prins și adus în fața justiției, într-o scenă ce amintește de momentele de răzbunare din filmele de acțiune.

Povestea se încheie cu un Happy End, asemănător epilogurilor din filmele cu prietenie și aventură.
Am ales să fac referințe la lumea cinematografică căci îmi doresc să văd o nouă reprezentare ecranizată a acestei cărți. Mi-ar plăcea să scriu scenariul.

,,Un an haihui” de Richard Peck– Ovidiu Bondoc

un-an-haihui-richard-peck-red-adventure-s-cover_big.jpg

      Încă de la primele paginii ale cărții am avut presimțirea că mă va captiva la nebunie. Nu am găsit foarte multe cărți pe placul meu, dar un lucru îl știu sigur: am început bine citind vara aceasta. Emoții și râsete mi-au stârnit ca niciodată această carte, stăteam cu sufletul la gură de nerăbdare să văd cum va întoarce bunica Dowdel de data asta situația în favoarea ei și a nepoatei
sale.          

       Mary Alice, o adolescentă de 15 ani, a fost nevoită din cauza crizei să petreacă un an alături de bunica ei. Nici bine nu a ajuns, că a fost trimisă la școală. Deși nouă în orășel, toată lumea știe cine este deja Mary Alice. Împreună tot timpul cu bunica, devin partenere în toate năzdrăvăniile, normal că marele geniu rămâne mereu bunica, atunci când vine vorba de pozne întrece pe oricine. Au băgat mințile în capul unor adolescenți obraznici, care au avut chef de farse de Halloween, culeg nuci de acasă de la Moș Nyquist, pentru a face tarte..

    Dar ai grijă! O secundă de neatenție și poc, ai picat în plasa bunicii.
E și harnică, și descurcăreață și are grijă să nu îi lipsească nimic.
Bătrâna: pune la punct cucoanele din orășel, ba chiar se ocupă de viața unui artist nou-venit în oraș și a unei profesoare din localitate. De-a lungul capitolelor descoperim inima ei caldă, bine intenționată și bună ca o tartă făcută de bunica Dowdel. Bunicuța știe să aibă grijă de prietenii ei și de cei slabi de care se profită în cele mai multe cazuri. Prietenia pentru ea este destul de ciudată. Cum ar fi cea cu Effie Wilcox, care este fie cea mai bună prietenă a bunicii, fie cea mai mare dușmancă.

        În această continuare a cărții Departe de Chicago, Richard Peck ne demonstrează din nou cât de frumoasă și palpitantă poate fi viața alături de
bunica de la țară.

Nu știu de ce, dar am început să îmi compar destul de des bunicile cu bunica Dowdel și am realizat că sunt foarte asemănătoare, de acum va trebui să fiu mai atent în cazul în care scoate bunica mea de sub șorț un shotgun.

        

„CASA”, Alex Moldovan – Larisa Gîdei

– Nu, nu se poate! Dușmanul meu de moarte are acum propria lui facțiune!? Ce poate fi mai rău de atât?

După o scurtă pauză , vocea președintelui se aude pe toate posturile de televiziune:

-„Votul se amână până când membrii noii facțiuni își vor intra pe deplin în drepturi. Trăiască România!”

-Și uite aici și răspunsul…Perfect! Singura mea șansă de a afla dacă tata mai e sau nu în viață s-a dus… Se poate? Se poate și mai rău? Da, după fața mamei, se poate și mai rău… dar, înainte de toate, dați-mi voie să vă spun cine sunt și cum am ajuns în această situație…

Mă numesc Tara Medinski și sunt o fată obișnuită din București, cel mai verde oraș din Europa. Suntem în anul 2045, iar după moartea Arianei, o războinică din  CASĂ, eu, Tara Medinski, am fost aleasă ca al 301-lea consilier. Dacă vă întrebați de ce am ajuns eu aici, opriți-vă. Nici eu nu știu. Nimeni nu știe, dar să continuăm. După intrarea mea în CASĂ (care acum ține locului Casei Parlamentului) cele nouă zile de acomodare au fost ca un roller coaster de emoții. Am trecut de la melancolie la extaz, de la tristețe la fericire. Pot spune că am murit și am reînviat de câteva ori. Serios! O puteți întreba pe Irina! Sau nu…

După cele nouă zile a trebuit să iau cea mai grea decizie din viața mea, ale cărei consecințe aveau să mă bântuie pentru următorii patru ani… Trebuia să aleg una din cele trei facțiuni: războinicii, constructorii și economiștii, dar după discuțiile aprinse avute cu conducătorii fiecărei grupe, alegerea mea a fost îngreunată. Am avut parte chiar și de două tentative de omor!

Până să ajung în CASĂ subiectul „tata” era unul confidențial, mama ocolind de fiecare dată discuția despre el, spunându-mi că „a fost un prost și a murit cu legea în mână”, însă toate acestea s-au schimbat. Am aflat că de fapt tata ar fi în viață, iar dacă vreau să îl văd, noua lege legată de voxuri trebuie respinsă de consilierii CASEI cu orice preț, dar după cum ați auzit și voi, votul se amână…

-Taraaaaaa! Tara Medinski! Mișcă-te acum încoace! țipă o voce nervoasă ce răsună în toată sala.

E Teodosie. Șeful meu. Cel care conduce facțiunea ăăă… nu, mai bine nu vă zic. Vă las să aflați voi singuri. Eu trebuie să mă întorc la treabă. Cele nouă zile de acomodare au trecut, iar acum sunt oficial un membru al CASEI cu drepturi depline. Dacă sunteți curioși să aflați din ce facțiune fac parte, cum va arăta România în anul 2045 și cum viața mea a luat o întorsătură atroce schimbându-se radical o dată cu venirea mea în CASĂ, citiți CASA, de Alex Moldovan!

Fug acum, dar vă voi povesti mai multe altădată. Cine știe… poate va apărea și o continuare a primei cărți…

 

Ce n-aș da să mă pot teleporta măcar o zi în anul 2045 și să fiu pentru câteva ore unul din cei 301 de consilieri… dar asta încă nu se poate… nu încă.

De fiecare dată, dorința de a face parte din cărțile lui Alex Moldovan mă încearcă și mă face să mă gândesc că poate, într-o bună zi, voi fi chiar eu din personajele cărților lui. Alex Moldovan creează personaje în care mă recunosc nu doar eu, ci mulți adolescenții zilelor de astăzi. WhatsApp Image 2023-08-31 at 21.35.06.jpeg