sept. 2, 2023 |
Să vă povestesc despre aventura extraordinară a unor prieteni, Maria, Lucia, Dan, Victor, Ionel, Ursu și Tic, cunoscuți și sub numele de „cireșarii”, ei locuind pe Strada Cireșului, a căror aventură ar putea fi comparată cu un amalgam de filme de acțiune și dramă.
Povestea lor începe după ce în timpul școlii află o informație incitantă despre Peștera Neagră. Aceasta îi inspiră să organizeze o expediție, pentru a explora misterioasa peșteră. Parcă asemenea unui film clasic, personajul Tic, cel mai mic, fratele Mariei, întâmpină o provocare când tatăl său refuză inițial să îl lase să participe la aventură. Dar Moș Timofte reușește să îl convingă pe tatăl băiatului să își schimbe părerea.
De aici povestea capătă o nuanță dramatică și plină de suspans, ca în filmele thriller. Tic vrea să le facă o surpriză celorlalți cireșari și să îi întâmpine pe drumul către peșteră. Însă, într-o întorsătură neașteptată de situație, se rătăcește în pădure cu Țombi, cățelul său. Urmează momente critice din filme de aventură. Pânăla urmă, totul se termină cu bine.
Victor, unul dintre cireșari, care este și preferatul meu, îi împarte în două grupe pentru a explora Peștera Neagră. Un pic asemănător filmului „Labirintul”, un film de aventură din 2014, grupurile trebuie să facă față provocărilor interioare ale peșterii. Într-o scenă memorabilă, ei navighează într-o luntre, creând o atmosferă asemănătoare filmelor fantastice… Dar acțiunea atinge un punct culminant când luntrea și câinele lui Tic cad într-o cascadă, într-o scenă comparabilă cu cele din filmele cu Indiana Jones.
Grupa care a rămas în afara peșterii este cuprinsă de îngrijorare și încep să îi caute pe ceilalți. Tic, cu „ingeniozitatea” sau mai bine zis norocul său? găsește o cutie de metal într-o scobitură.
Ionel este prins de un vânător malefic, dar scapă cu pretextul că și-a rupt piciorul. Exploratorii trebuie să facă față unor provocări și primejdii (distrugerea stației TFF, urs adevărat, împușcături, gloanțe oarbe, găsirea rocii din cretacic, salturi mortale) iar finalul „filmului” este asemănător unei curse contra cronometru pentru a-și salva prietenul. În cele din urmă, vânătorul malefic este prins și adus în fața justiției, într-o scenă ce amintește de momentele de răzbunare din filmele de acțiune.
Povestea se încheie cu un Happy End, asemănător epilogurilor din filmele cu prietenie și aventură.
Am ales să fac referințe la lumea cinematografică căci îmi doresc să văd o nouă reprezentare ecranizată a acestei cărți. Mi-ar plăcea să scriu scenariul.
sept. 2, 2023 |
Încă de la primele paginii ale cărții am avut presimțirea că mă va captiva la nebunie. Nu am găsit foarte multe cărți pe placul meu, dar un lucru îl știu sigur: am început bine citind vara aceasta. Emoții și râsete mi-au stârnit ca niciodată această carte, stăteam cu sufletul la gură de nerăbdare să văd cum va întoarce bunica Dowdel de data asta situația în favoarea ei și a nepoatei
sale.
Mary Alice, o adolescentă de 15 ani, a fost nevoită din cauza crizei să petreacă un an alături de bunica ei. Nici bine nu a ajuns, că a fost trimisă la școală. Deși nouă în orășel, toată lumea știe cine este deja Mary Alice. Împreună tot timpul cu bunica, devin partenere în toate năzdrăvăniile, normal că marele geniu rămâne mereu bunica, atunci când vine vorba de pozne întrece pe oricine. Au băgat mințile în capul unor adolescenți obraznici, care au avut chef de farse de Halloween, culeg nuci de acasă de la Moș Nyquist, pentru a face tarte..
Dar ai grijă! O secundă de neatenție și poc, ai picat în plasa bunicii.
E și harnică, și descurcăreață și are grijă să nu îi lipsească nimic. Bătrâna: pune la punct cucoanele din orășel, ba chiar se ocupă de viața unui artist nou-venit în oraș și a unei profesoare din localitate. De-a lungul capitolelor descoperim inima ei caldă, bine intenționată și bună ca o tartă făcută de bunica Dowdel. Bunicuța știe să aibă grijă de prietenii ei și de cei slabi de care se profită în cele mai multe cazuri. Prietenia pentru ea este destul de ciudată. Cum ar fi cea cu Effie Wilcox, care este fie cea mai bună prietenă a bunicii, fie cea mai mare dușmancă.
În această continuare a cărții Departe de Chicago, Richard Peck ne demonstrează din nou cât de frumoasă și palpitantă poate fi viața alături de
bunica de la țară.
Nu știu de ce, dar am început să îmi compar destul de des bunicile cu bunica Dowdel și am realizat că sunt foarte asemănătoare, de acum va trebui să fiu mai atent în cazul în care scoate bunica mea de sub șorț un shotgun.
sept. 1, 2023 |
– Nu, nu se poate! Dușmanul meu de moarte are acum propria lui facțiune!? Ce poate fi mai rău de atât?
După o scurtă pauză , vocea președintelui se aude pe toate posturile de televiziune:
-„Votul se amână până când membrii noii facțiuni își vor intra pe deplin în drepturi. Trăiască România!”
-Și uite aici și răspunsul…Perfect! Singura mea șansă de a afla dacă tata mai e sau nu în viață s-a dus… Se poate? Se poate și mai rău? Da, după fața mamei, se poate și mai rău… dar, înainte de toate, dați-mi voie să vă spun cine sunt și cum am ajuns în această situație…
Mă numesc Tara Medinski și sunt o fată obișnuită din București, cel mai verde oraș din Europa. Suntem în anul 2045, iar după moartea Arianei, o războinică din CASĂ, eu, Tara Medinski, am fost aleasă ca al 301-lea consilier. Dacă vă întrebați de ce am ajuns eu aici, opriți-vă. Nici eu nu știu. Nimeni nu știe, dar să continuăm. După intrarea mea în CASĂ (care acum ține locului Casei Parlamentului) cele nouă zile de acomodare au fost ca un roller coaster de emoții. Am trecut de la melancolie la extaz, de la tristețe la fericire. Pot spune că am murit și am reînviat de câteva ori. Serios! O puteți întreba pe Irina! Sau nu…
După cele nouă zile a trebuit să iau cea mai grea decizie din viața mea, ale cărei consecințe aveau să mă bântuie pentru următorii patru ani… Trebuia să aleg una din cele trei facțiuni: războinicii, constructorii și economiștii, dar după discuțiile aprinse avute cu conducătorii fiecărei grupe, alegerea mea a fost îngreunată. Am avut parte chiar și de două tentative de omor!
Până să ajung în CASĂ subiectul „tata” era unul confidențial, mama ocolind de fiecare dată discuția despre el, spunându-mi că „a fost un prost și a murit cu legea în mână”, însă toate acestea s-au schimbat. Am aflat că de fapt tata ar fi în viață, iar dacă vreau să îl văd, noua lege legată de voxuri trebuie respinsă de consilierii CASEI cu orice preț, dar după cum ați auzit și voi, votul se amână…
-Taraaaaaa! Tara Medinski! Mișcă-te acum încoace! țipă o voce nervoasă ce răsună în toată sala.
E Teodosie. Șeful meu. Cel care conduce facțiunea ăăă… nu, mai bine nu vă zic. Vă las să aflați voi singuri. Eu trebuie să mă întorc la treabă. Cele nouă zile de acomodare au trecut, iar acum sunt oficial un membru al CASEI cu drepturi depline. Dacă sunteți curioși să aflați din ce facțiune fac parte, cum va arăta România în anul 2045 și cum viața mea a luat o întorsătură atroce schimbându-se radical o dată cu venirea mea în CASĂ, citiți CASA, de Alex Moldovan!
Fug acum, dar vă voi povesti mai multe altădată. Cine știe… poate va apărea și o continuare a primei cărți…
Ce n-aș da să mă pot teleporta măcar o zi în anul 2045 și să fiu pentru câteva ore unul din cei 301 de consilieri… dar asta încă nu se poate… nu încă.
De fiecare dată, dorința de a face parte din cărțile lui Alex Moldovan mă încearcă și mă face să mă gândesc că poate, într-o bună zi, voi fi chiar eu din personajele cărților lui. Alex Moldovan creează personaje în care mă recunosc nu doar eu, ci mulți adolescenții zilelor de astăzi. 
aug. 30, 2023 |
„Dublul” (Trad. din lb. rusă de Nicolae Gane; București, Editura Art, 2018) de Feodor
Mihailovici Dostoievski este considerată nuvelă, povestire sau microroman, subiectul său
conturându-se în jurul motivului dedublării. Fiind scrisă pe când autorul avea doar 25 de ani,
cartea este apreciată ca fiind cea mai gogoliană scriere a acestuia, din moment ce prezintă
numeroase asemănări cu „Mantaua” sau „Însemnările unui nebun” ale lui Gogol.
Uneori, când „cunoaștem” un om pentru prima dată, avem impresia că ne lovim din plin
de un fel de fațadă tare și rece ca fierul, care-i servește drept camuflaj. Nu are rost să ne mințim,
spunându-ne că noi suntem altfel, că nu asortăm măștile în funcție de persoanele cu care
interacționăm. E nevoia de a face pe plac altora, uneori inconștient, alteori dornici de acceptare,
chiar dacă falsificarea adevăratei noastre identități presupune pierderea ei, poate pe termen lung.
Altfel, de ce crezi că Șarpele îi spune Micului Prinț că „ești singur și printre oameni”?
Pentru mine, „Dublul” al lui Dostoievski a fost ca un duș rece într-o dimineață de ianuarie. Poate că am „simțit” cartea așa pentru că m-am văzut cu ochi limpezi în Iakov Petrovici Goliadkin, protagonistul. Dar stai așa, care dintre ei? De o parte, Goliadkin (senior/ originalul):
un funcționar antisocial, anxios (aș spune chiar paranoic), condamnând fățărnicia, prefăcătoria,
mândru de faptul că el nu poartă o „mască”, ceea ce cred eu că ar fi unul dintre motivele pentru
care e respins. Are obiceiul de a înjosi oamenii falși din jurul lui, însă mi s-a părut că revolta
asta devine o încercare penibilă de a părea superior, autentic, și de a se împăca cu ideea că nu
este plăcut de ceilalți. De cealaltă parte, Goliadkin (junior/dublul): îndrăzneț, arogant,
manipulativ și intrigant, trăsături pe care Goliadkin-senior le detestă. După cum bine observi,
dincolo de asemănările sinistre care presupun înfățișarea și numele, Goliadkin-senior și
Goliadkin-junior par doi oameni complet diferiți, extremitățile existenței în societate.
Mi se pare că prezența motivului dedublării pe tot parcursul povestirii mi-a indus ideea
unui conflict interior al domnului Goliadkin, o luptă între dorința de dreptate și cea de acceptare,
remarcată sub forma unei crize existențiale prin care trece protagonistul. În cele din urmă,
dorința de acceptare e mai puternică, din moment ce dublul, semnificând personalitatea menită să facă pe plac celor din jur, este cel venerat și integrat în societate, în timp ce reputația originalului este distrusă, nerezistând în societate. („Dublul zădărnicea toate inițiativele domnului Goliadkin, chiar aici, pe loc, sub nasul domnului Goliadkin, denigrând totalmente reputația sa, călcându-i în picioare demnitatea, pentru ca, imediat după aceea, să-i ocupe locul la serviciu și în societate.”).
După cum am înțeles și am „simțit” eu cartea, probabil fiind influențată și de propriile experiențe, dublul sau sosia reprezintă „fațada” (fața) pe care o afișăm societății pentru a avea satisfacția acceptării; o personalitate falsă, modelată cu atenție, spre mulțumirea celorlalți, care devin dintr-odată observatori experți. Așa cum Goliadkin e distrus mental de dublul său, adevărata personalitate a unui individ va fi strivită sub cea creată conform tiparelor pline de
strictețe ale societății. Așa ajungi să vezi în reflexia oglinzii, în loc de propriul chip familiar, unul străin, distorsionat de așteptările și preferințele celorlalți. Ideea e, prietene, că dacă vei citi cartea, te rog să cazi puțin pe gânduri, așa cum am făcut-o și eu (stai liniștit, nu se vor prăbuși). Ai rămas și tu undeva, acolo, adevăr sub strat de minciuni? Sau te-ai pierdut, ai uitat cine ești tu cu adevărat, sedus de frumusețea aparentă a acceptării?
Alexia Ciobănuc
(Clasa IX-a, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Sibiu, Cetatea Lecturii)
aug. 30, 2023 |
Recenzie de Andrei Burlacu Clasa a V-a C
Club de lectură „Călătorii”, Școala nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov
Profesor îndrumător: Violeta Daniela Nedelcu
Războiul Solomonarilor, carte scrisă de Moni Stănilă, este o poveste incredibilă, care aduce împreună personaje din basmele românești, cu cele create de autoare, prietenie și ură, loialitate și trădare, toate pe fundalul unei istorisiri de neuitat.
Pe fondul unei păci mai mult fățarnice între solomonari și vrăjitori, între oștile oamenilor și bestiile ce vin din bezna fără capăt de la miazănoapte, Ionuț, un simplu băiat de șaptesprezece ani din colonia românească, ce nu a ucis nici măcar o muscă în viața lui, ajunge în Pădurea Întunecată, unde poți găsi și oameni primitori, dar și bestii înfricoșătoare. Acolo, Ionuț reușește să se împrietenească cu Isidora, o tânără războinică, și 3 pitici. Aceștia pleacă în încercarea de a o ucide pe puternica vrăjitoare Malaverba, deoarece aceasta îi păcăli pe cei 13 cei mai viteji voinici ce luptă împotriva răului, să ajungă în slujba ei. Călătoria a fost un eșec, însă ajutați de un cioroi pe nume Onceagain, și, mai apoi, de sânziene, cei cinci reușesc cu greu să scape de furia vrăjitoarei. Apoi, Ionuț își părăsește prietenii pentru a-i găsi pe cei 13 viteji și a-i convinge să devină el rob al Malaverbei în locul lor. Aceștia acceptă, Ionuț dovedind cât de bun este sufletul său. Băiatul nu stă prea mult în robia vrăjitoarei, căci este cumpărat de Zo Y, un balaur care se dovedește a fi de partea binelui și care încearcă să le ofere slugilor lui o viață cât mai decentă. Alături de mulți alți slujitori, Ionuț îi salvează viața balaurului și ajunge liber din nou. De acolo, alături de toți prietenii săi, pleacă către Miazănoapte, unde marele război începuse, și toate forțele întunericului se adunau Sosirea lui Ionuț aduce speranță, căci el vine cu lumina focului piticilor și cea a zeci de mii de licurici, toate acestea urmate de sânziene și zâne luminate la față.
Dar în această carte nu este vorba doar despre povestea lui Ionuț, ci și despre ideile sale și despre bunătate și ce este ea. Unul dintre momentele în care Ionuț vorbește despre bunătate este următorul: „…niciodată pacea nu se naște din război… Ce altceva e întunericul, dacă nu lipsa luminii? Și ce altceva e răul dacă nu lipsa binelui? Iar dacă răul și întunericul nu au ființă, ci sunt doar o lipsă, cu cine ne batem? Cine ne silește să murim? Oare nu răul, care vine peste noi și ne obligă să răspundem cu rău?…”. Acestea au fost vorbele lui Ionuț înainte de a înainta în beznă, într-o disperată încercare de a opri luptele printr-un discurs.
Alt citat interesant și memorabil îl găsim în carte la momentul în care tânărul își exprimă propriile idei despre moarte și durere: „Și dacă mori la șaptesprezece ani, și dacă mori la cinci sute, când mori, exact atunci în clipa morții, dacă te uiți înapoi la viața ta, nu mai contează că ai trăit un an sau o mie, ei sunt trecuți și tu mori. Deci ce câștig mai ai dintr-o mie de ani, dacă acum tot mori?… Timpul trece, și odată trecut nimic nu îl întoarce. Azi mă doare, dar o să fie o zi în care n-o să mă mai doară. Când vine ziua aia, nu mai contează că undeva, în trecut, a durut tare…”. Acesta este citatul și conceptul cheie care îmi place cel mai mult din întreaga carte. Vorbește despre un anume mod în care poate fi perceput timpul, dar și moartea și durerea, din anumite puncte de vedere această percepție fiind adevărată, dar în același timp sumbră, și care te face să te gândești și să te oprești din lectură pentru a o analiza și înțelege.
De-a lungul poveștii Ionuț arată lumii întregi calitatea sa cea mai apreciabilă: bunătatea. El dovedește, în profida faptului că este de multe ori pus la încercare, că este nu numai bun, ci și darnic, înțelegător și de multe ori preferă să nu-și destăinuie necazurile sau să ceară ajutor, pentru a nu-i îngrijora pe prietenii săi. Pe lângă acestea el este foarte hotărât și nu poate fi convins prea ușor să facă ceva ce nu dorește, în mod inițial, să facă. Ionuț ne arată cum ar trebui și noi să ne comportăm astăzi, să fim buni, înțelegători, să-i ajutăm pe cei care ne solicită ajutorul, să fim deciși, să ne comportăm ferm și hotărât într-o eventuală dispută.
Astfel, această carte ne transmite o poveste de neuitat alături de un model al bunătății, dărniciei, înțelegerii, prieteniei și modestiei.
aug. 30, 2023 |
Istoria lui Răzvan
de Horia Corcheș
Istoria, spusă cum trebuie, este cea mai bună narațiune. Este o poveste care începe
acum 20.000 de ani și arată cum omul a ajuns, de la vânător-culegător într-un colț izolat al
Europei, până la explorator al spațiului cosmic.
Deși istoria nu a fost o materie la care am excelat, recent am descoperit pe rafturile
unei librării cartea despre care urmează să vă vorbesc: Istoria lui Răzvan, scrisă de Horia
Corcheș.
Ce m-a determinat să o cumpăr? Voi fi foarte sincer: notele de subsol, care m-au
surprins prin amuzament și originalitate, și ilustrațiile semnate de Alexandru Ciubotariu.
Subiectul cărții îl are în centru pe Răzvan, un băiat de 12, poate chiar 15 ani (sau chiar
mai mult), care trăiește într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, înconjurat de
gadgeturi, într-o realitate în care cărțile nu mai există, acestea fiind doar depozitate într-un
muzeu. Răzvan îi povestește lui Sergiu, mutat la o altă școală, prin intermediul unor scrisori
electronice, aventurile incredibile prin care trece.
Aflat la vârsta întrebărilor și curios din fire, găsește în podul casei caietul de istorie al
bunicului său pe care-l răsfoiește și deodată se trezește în vremurile lui Mihai Viteazul.
Realizează apoi că poate călători în timp doar dacă atinge cu sângele său scrisul bunicului și
astfel Răzvan reușește să călătorească în vremurile lui Burebista, ale lui Decebal, Ștefan cel
Mare, Mircea cel Bătrân, Basarab I și Neagoe Basarab, Vlad Țepeș și Iancu de Hunedoara.
După fiecare călătorie în timp, Răzvan devine el însuși un înțelept care reușește să
transpună în viața sa de zi cu zi din cele învățate în trecut. Și asta cu atât mai mult cu cât este
îndrăgostit de Cleo, o colegă de clasă care nu e ca celelalte, pe care vrea s-o impresioneze și s-
o cucerească.
Pentru a vă ajuta să înțelegeți cam ce fel de băiat era Răzvan și mai ales pentru a mă
înțelege pe mine cititorul de ce l-am plăcut, vă istorisesc la rândul meu câte ceva din carte:
Din capul ce se pleacă, sabia nu-l taie, Răzvan învață că trebuie să recunoască în fața
profesorului că nu și-a făcut proiectul de la fix-ecometrie și promite să-l facă pentru data
viitoare.
Din călătoria în vremurile lui Ștefan cel Mare ajunge la concluzia că ÎNVELIȘUL e
important. Uneori poate fi atuul câștigător. Pentru moment. Nu strică să crezi. În ceva. În tine
mai ales. Învelișul nu e DECISIV. Poți părea mic, dar fi MARE! Nu orice luptă pierdută e o
înfrângere definitivă!
Strategia lui Mircea cel Bătrân pentru bătălia de la Nicopole Răzvan o folosește
triumfător în competiția de laser-tag pe care o câștigă zdrobind echipa rivalului său Paul și
impresionând-o astfel pe Cleo.
Gândindu-se la Mircea cel Bătrân, care nu era bătrân, și la Ștefan cel Mare, care nu era
mare, a făcut un proiect despre urmele pe care le lasă PERSOANELE asupra noastră,
concluzionând că doar cele puternice, deosebite sau spectaculoase, fascinante lasă un impact
și că ceea ce se vede sau ceea ce se spune nu e întotdeauna și ceea ce se află în interior.
După ce am trecut de faza cu notele de subsol și ilustrațiile cărții, citind-o, am
concluzionat că Istoria lui Răzvan este o carte minunată care îmbină armonios istoria
românilor, aventura, suspansul, emoțiile, amuzamentul și ingeniozitatea.
Comentarii recente