Prima carte pe care am citit-o scrisă de Alex Moldovan a fost Olguța și un bunic de milioane, volum ce aparține acum unei trilogii care l-a făcut pe autor cunoscut. Apoi, l-am întâlnit la Cluj, datorită Lecturiadei. Atunci când am auzit că a lansat o carte noua, ,,Casa”, am vrut să o cumpăr fără nicio ezitare. Cum Evaluarea Națională era în mai puțin de o lună, când volumul a fost anunțat, mă gândeam că îmi va fi de ajutor. Cartea nu a venit la timp, dar cu toate acestea am citit-o oricum. La început am zis că o fac ca un hobby, dar nu puteam să las cartea asta din mână. Odată ce începeam să o citesc era de parcă mă scufundam în adânc, intrând într-o altă lume. Sincer, nu cred că a fost un moment când m-am simțit plictisită sau obligată în timp ce citeam. Și asta e destul de rar pentru mine, fiindcă mă plictisesc foarte ușor în general. Mă simțeam de parcă mă uitam la un film, îmi și imaginam cum ar arăta fiecare scenă. Personajele sunt complexe și bine descrise, deși unele nu apar pentru foarte mult timp. Și e atât de greu de redat personalitatea cuiva! Dar în acest caz poți să-ți dai seama cu ușurință ce fel de oameni sunt personajele. Apreciez faptul că Tara, personajul principal, are o anxietate redată într-un mod atât de clar. Pentru că și eu trec prin asta în fiecare zi, mereu am această frică de ceea ce zic ceilalți. Sau frica de a eșua, de a-i dezamăgi pe ceilalți. Iar Tara se luptă cu acest sentiment și reușește să se apere în fața celor care îi vor răul. Mi-a plăcut cum această carte se juca cu sentimentele mele. La un moment dat îmi amintesc foarte clar faptul că citeam și eram fericită cu ceea ce se întâmplă, iar în secunda următoare am devenit tristă și serioasă tot din cauza cărții. Nu pot spune și motivul, fiindcă nu vreau să dau ,,spoilers”, dar chiar m-a impresionat acest lucru. Faptul că puteam trece de la o emoție la alta extrem de repede deși eu sunt o persoană stăpână pe mine și pe emoțiile mele. Am observat englezismele care se găsesc cam pe orice pagină a cărții. Chiar dacă la un moment dat credeam că sunt prea multe, că sunt exagerat de multe chiar, mi-am dat seama că eu vorbesc exact la fel ca Tara. Nu cred că trece o zi, sau chiar o conversație, fără să folosesc englezisme!
Așadar, cartea asta a devenit una dintre preferatele mele: niciodată nu am fost confuză, am înțeles foarte ușor situațiile (de cele mai multe ori serioase) prin care trecea Tara, și un detaliu care mi-a plăcut foarte tare a fost subtilitatea cu care erau redate mesaje secrete. Mă refer la ,,documentele” dintre capitole care povesteau despre situația familiei Tarei. Dacă citeai cu atenție ce ziceau (și dacă și înțelegeai vocabularul foarte complicat) puteai să afli lucruri înainte ca Tara să o facă. Nu știu dacă are sens, dar mie chiar mi-au plăcut aceste amănunte. Mă simțeam ca un spion citind documentele.
Oricum, revenind, cartea aceasta chiar m-a impresionat, iar finalul e perfect: te lasă să vrei mai mult, să vezi ce se întâmplă în continuare. Este un final bun.
Comentarii recente