Romanul grafic Carton, scris și ilustrat de Doug TenNapel, este cunoscut pentru următoarele volume: Bad Island și Ghostpoils.
Un rezumat întâi! E ziua lui Cam, iar tatăl lui are în buzunar doar 75 de cenți. Singurul lucru pe care-l poate cumpăra de la bătrânul negustor de jucării e o cutie goală de carton. „Cel mai jalnic cadou din istoria zilelor de naștere“, își spune cu tristețe tatăl lui Cam. Acasă, tatăl și fiul construiesc un om din carton și descoperă cu uimire că acesta prinde viață. Prinși în jocul lor, cei doi uită de regulile impuse de negustor, cartonul ajunge pe mâna lui Marcus, iar creaturile monstruoase născute din imaginația lui diabolică amenință să-i distrugă pe toți.
Această carte este cu adevărat deosebită! Ea ne învață multe pe noi copiii și ne arată ca banii nu aduc fericirea! Copiii pot crea o noua lume, mai bună, mai frumoasă, mai colorată cu imaginația lor!
Carton nu e doar o simplă bandă desenată, e o poveste despre prietenie, creativitate și dragoste familială.
Și mie mi-ar prinde bine un astfel de carton, aș construi o clonă pe care aș pune-o sa îmi facă anumite teme și să meargă la testele la chimie în locul meu :))) Chiar mi-a stârnit invidia Cam! M-a impresionat cât de înțelegător și matur era Cam! Deși nu avea aproape nimic, îl înțelegea și îl respecta pe tatăl său pentru câte sacrificii făcea pentru el.
Consider că bătălia între monștri și carton nu ar trebui să aibă loc într-un cartier! Le propun personajelor să își facă prezența în curtea Castelul Corvinilor în Hunedoara!
scris de Delia Spătaru, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
Comentarii recente