Romanul ,,Cum am supraviețuit clasei a VIII-a’’ este o carte ce m-a captivat prin modul ingenios și ștrengar al scriiturii, al modului inedit de a oferi cititorilor aventura pe care aceștia o caută atât la școală, cât și în societate…aventură a puterii cuvintelor, realizată cu ajutorul cuvintelor dătătoare de trăiri, emoții și sentimente profunde, precum euforia, curiozitatea, amuzamentul, melancolia, dar și ironia, sarcasmul!
Și, cum printre cele mai frumoase amintiri ale unui om se află mai mereu cele din copilărie și adolescență, zilele de școală și, mai ales cele dinaintea începerii școlii, reprezintă pentru autor o sursă inepuizabilă de scriitură. „În timp ce unii dintre voi bricolează la becul-fortăreață-protector-de-examen-și-furnizor-de-cereale-cu-lapte, am să vă spun adevăratele tehnici de supraviețuire în clasa a opta. Mai exact, vă propun un ghid, Examenofobia, făcut chiar de o războinică determinată să-și învingă frica. Acest ghid cuprinde cinci pași și, nu vreau să mă laud, dar după ce o să-mi treacă lenea și-l voi scrie pe hârtie, va fi cel mai util, popular și cunoscut ghid din toată lumea.” Și, într-adevăr, cinci pași sunt oferiți, pe un ton ghiduș menit să stârnească interesul, atenția și zâmbetul lectorilor: ,,1. Macazul de bătaie […] 2. Eschimosul singuratic […] 3. Suita uitărilor […] 4. Samuraiul cu carnet de note […] 5.Arme de scriere în masă […]”; însă trebuie luat în considerare faptul că instructajul nu se rezumă sub nicio formă la împărtășirea unor sfaturi utile și eventuala demonstrare a practicabilității lor. ,‚Cum am supraviețuit clasei a VIII-a” este de fapt un manual, o colecție, a unui grup de prieteni –Clara, Dora, Luca, Filip, Raul-, în care ne sunt împărtășite trăirile și impresiile învăluite în atmosfera tensionată a clasei a opta și perturbarea întoarcerii neașteptatw a unei „pacoste” de profesoară de germană, doamna Vlăsceanu.
În ciuda titlului, cartea poate fi o lectură potrivită nu numai pentru elevii aflați în pragul Evaluării Naționale, cât și pentru cei care au trecut de această etapă importantă din viața unui școlar și își doresc să retrăiască din nou anumite emoții, precum extazul, euforia, mulțumirea, dar probabil și melancolia, teama, palpitația și freamătul interior, alături de ,,realitățile de hârtie” create de Robert Ersten.
Întreaga acțiune pornește de la întemeierea unei societăți secrete, formată dintr-un grup restrâns de prieteni, Clara, Dora, Filip, Luca și Raul, care are la bază vorbele poetului latin Vergiliu, ,,Fugit irreparabile tempus (tradus ca timpul se scurge fără întoarcere sau the irreplaceable time escapes)”. O trăsătură captivantă se găsește în decizia celor cinci prieteni de a-și numi societatea Reparabile Tempus, decizie luată fără nicio urmă de ezitare, ca o formă de revoltă intenționată la adresa Timpului nerăbdător. Personajele își motivează alegerea susținând și că vor să salveze lumea, însă în subconștient, știu că vor trebui să se ajute pe ei înșiși odată cu începerea anului școlar.
Întâlnirile societății capătă contur și un aer misterios din clipa în care doamna Vlăsceanu, noul „infractor periculos”, stăpânește teritoriul școlii prin comportamentul său paradoxal, aproape greu de crezut, și cei cinci prieteni sunt nevoiți să-și poarte discuțiile, pe fugă, fie pe un grup WhatsApp (numit sugestiv ,,Fugit”), fie în biblioteca școlii, de ani buni aflată în renovare. Printre numeroasele meditații pentru pregătirea examenului, sunt strecurate investigații care adâncesc din ce în ce mai mult misterul revenirii profesoarei. Pe lângă observațiile și presupunerile făcute, puse cap la cap, Clara, Dora, Filip, Luca și Raul au tendința de a rememora diverse amintiri neplăcute cu doamna Vlăsceanu și devin din ce în ce mai hotărâți de a scoate la iveală latura sa secretă. Prin urmare, fiecare capitol, care e structurat asemea unui jurnal scris din cinci perspective presupune momente din trecut povestite în detaliu, frământări din prezent și speranțe proiectate în viitor. Adevărata putere a copiilor nu stă doar în ușurința de a-și exprima stările într-un stil neobișnuit și prietenos, ci mai degrabă în capacitatea extraordinară de a trăi simultan trecutul, prezentul și viitorul. S-ar putea spune că scopul întregii cărți este de a anula orice noțiune a timpului și de a-l trimite pe cititor cu gândul la posibilitatea unor aparente imposibilități.
În fond, ,,Cum am supraviețuit clasei a VIII-a” se transformă într-un ghid aparte, cu instrucțiuni strecurate printre rânduri și intențiile personajelor. Într-o permanentă criză de timp, eroii din Reparabile Tempus nu aleg să fie liderii atemporali, ci preferă să-și construiască o armată stabilă și să meargă pe același ritm cu cititorii de o inteligență perspicace. Cu fiecare privire aruncată în jur se dezvoltă simțul observării -într-un mediu cotidian, bine cunoscut de tineri: „grupurile tot mai compacte, de fete și băieți de toate vârstele, de la prichindei cu aparate dentare și fetițe gen zână, până la băieți de-ăia, de-a douășpea, ba cu un cercel în ureche, ba cu brățări Untold, din ață”-, cu fiecare pătrundere în adâncul minții și al sufletului se va evidenția o nouă perspectivă ieșită din tipar, elevii din Reparabile tempus fiind convinși că imposibilul poate fi posibil.
Astfel, cartea este o sursă bună de ponturi pentru puști și puștoaice, aflate la începutul anevoioasei vărste a adolescenței, dar și o provocare adresată adolescenților aflați în pragul uneia dintre cele mai așteptate…sau nu…evaluări , mai degrabă a adolescenței decât a cunoștințelor! De un lucru putem fi siguri, însă: imposibilul poate fi posibil!
Comentarii recente