„Băieți de gașcă” de Dan Lungu

În cadrul cercului de lectură Cartea de marți a cărei membră sunt, prin toamnă doamna profesoară a pornit de la textul „Un sfat prietenesc” de Dan Lungu pentru a ne determina să creăm propriu nostru text după ce în prealabil ne-a explicat câteva aspecte legate de conceperea unui text narativ. Mi-a plăcut atunci stilul scriitorului român de care nu mai auzisem și mi am propus să l citesc când timpul îmi va permite. Și cum în aceasta vară am reușit m am gândit să împărtășesc impresiile mele despre Băieți de gașcă de Dan Lungu. Este o mică culegere de numai 11 povești independente, atunci când copiii stăteau singuri acasă și inventau jocuri și prieteni precum fetița din prima poveste care vorbește cu prietenul ei, Șopron (de la Șotron) în timp ce se află singură acasă și face tot felul de năzbâtii specifice copilăriei sau surprinde cu umor negru „metamorfozele României. contemporane” ca în majoritatea narațiunilor. Dintre cele unsprezece narațiuni, două îmi plac cel mai mult: a treia Dacă legea gravitaţiei s ar vota – care prezintă o prietenie, mai adevărată în copilărie ce devine o simulare mai târziu. Încurajați de mamele lor care le povestesc detalii despre viaţa celuilalt, cei doi bărbați reuşesc să păstreze o legătură indirectă. Ceea ce se întâmplă în viaţa de adult a fiecăruia este o ironie a destinului căci rolurile lor din copilărie sunt inversate „proscrisul” devine „popularul” şi viceversa. Finalul povestii ilustrează o demonstraţie a principiului : „totul se plăteşte în viaţă”. Și cea care dă titlul volumului, care redă limbajul argotic al adolescenților, cu care ne identificam mai mult sau mai puțin fiindcă fie facem parte dintr-un grup fie tânjim după unul, termenul de gaşcă există în memoria oricărui adolescent. M au amuzat teribil isprăvile lui Fasolă, Paganel, Văru, Bastârcă sau Stupidul a căror cuvânt de ordine era „dixtractia” și vă invit și pe voi să citiți următorul fragment poate vă convingeți sa citiți cartea: „Faină gașcă am avut în liceu! Distracție și gagicareală. Numai asta ne bazâia în bambilușcă. Până și la cozi stăteam de distracție, făceam bâșcăi cu băieții din cartier, agățam tot felul de pupăză cu vrăjeli de ocazie, râdeam de tot și de toate. Să fiu al naibii, de la o bucată așa ni se excita glanda râsului, ca un deget dacă ne arătai, hăhăiam ca tampițeii, de ziceau babele că suntem descântați. Când mai erau si faze haioase, era prăpăd. Și-acu îmi aduc aminte de o cuconetă ințepată, care se împingea la coadă la zahăr la mama focului, dădea de sub paltonul ei de blană de miel coate în stânga și în dreapta, ca ultimul prăpădit. La coadă știți bine, te durea-n pix că ăla-i intelectual sau trage la șaibă, că are căciulă de nutrie sau bască slinoasă, nu există politețuri. Toți erau egali. Așa că și cucoana noastră se împingea cu nădejde. Cum era mai bine hrănită decât alții la vânzarea primului pachet cu cristale magice, când coada.Bianca Andreea Miruna Damian, clasa a 10-a, Colegiul Economic „ Virgil Madgearu”,