În această carte este vorba despre Bruno, un băiețel naiv, de nouă ani, care nu dorește decât să-și facă prieteni și să înțeleagă lumea din jurul lui. El se mută împreună cu familia sa din Berlin în Auschwitz, deoarece tatăl său devine comandant. Noua casă, situată în mijlocul pustietății nu-l înveselește pe băiat. Îi era din ce în ce mai dor de fosta lui viață, de zilele când putea privi întregul oraș de la geamul camerei sale.
Povestea are loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Un singur lucru îl interesa și acela era lagărul îngrădit cu sârmă ghimpată, unde prizonierii purtau haine în dungi. Plictiseala și singurătatea îl ambiționează să se apropie de acesta.
Atunci îl cunoaște pe Shmuel, un băiat evreu care s-a născut în aceeași zi cu el. Timpul trece, iar între cei doi se dezvoltă o prietenie profundă. În fiecare zi Bruno îi aducea lui Shmuel mâncare și cei doi inventau împreună tot felul de jocuri care să-i distreze. Nimic nu era mai bine decât să ai pe cineva alături într-un mediu atât de anost. Cum ar fi o pată de culoare într-un tablou alb-negru.
Bruno află mai multe lucruri interesante depre noul său prieten. Shmuel a fost separat de către mama sa, iar el cu tatăl și fratele lui au fost repartizați într-un mic oraș posomorât, percheziționat de către soldați. Câteva săptămâni mai târziu, la cererea mamei lor, care este nemulțumită și îngrozită de ceea ce se întâmplă în lagăr, Bruno și sora sa sunt informați că se vor întoarce împreună cu aceasta la Berlin.
Cei doi prieteni însă plănuiesc să ajungă în orașul lui Shmuel. Pentru a trece neobservați, Bruno își pune și el o pijama în dungi, o șapcă și își lasă hainele de cealaltă parte a gardului. Câteva zile mai târziu, Bruno este dat dispărut, acesta fiind de fapt gazat de soldați odată cu prietenul său. Ultimele lui cuvinte au fost : „Shmuel, tu ai fost și vei fi cel mai bun prieten al meu!”
Pot zice că a fost una din cele mai emoționante sau triste cărți pe care le-am citit până acum și am plâns de multe ori citind-o. Această carte mi-a amintit de nopțile ploioase de vară târzii în care nu puteam să dorm, iar dacă ar trebui să compar lectura cu orice altceva, aș compara-o cu o plimbare în parc într-o zi înnorată.
Personajul meu favorit a fost Shmuel deoarece povestea sa mi s-a părut una cutremurătoare, iar acesta, din punctul meu de vedere, a fost un personaj bine conceput. Excluzând trecutul său trist, Shmuel este un băiat amuzant și de treabă. Nu se dă niciodată bătut, chiar și în cele mai complicate situații. El ne învață că viața poate fi și mizerabilă, dar nu trebuie să ne plângem.
Ce m-a impresionat cel mai mult a fost curajul lui Bruno de a se strecura dincolo de gard, pentru a fi cu prietenul său și dorința lui de a rămâne cu Smuel. Prietenia lor a fost cu greu destrămată, chiar și dacă nu a fost cunoscută de ceilalți.
Băiatul cu pijamale în dungi este o carte pentru copii, iar eu consider că nu a fost deloc greu de citit. Recomand cartea persoanelor cărora le place acest gen. Nota mea finală este 10.
Sper că o vei citi și tu. Baftă!
Săceanu Iarina, CLASA a V-a, Clubul MIRADONIZ
Comentarii recente