M-a atras foarte mult moto-ul cărţii, cât şi numele acesteia, ambele punâdu-mă pe gânduri înainte de a citi primele pagini. Prin ideea de plecare m-am gândit atât la îndepartarea de locururile natale şi de familie, căt şi trecerea timpului urmată de moarte. Încă de la început autorul aduce în dicuţie tema principală a cărţii, introducându-ne în lumea poveştilor sale. Originalitatea cărții reiese din puternica tentă autobiografică, fiind un ghid de supravieţuire în mediul universitar american. Este o carte care ne învaţă că, dacă ai o bază academică solidă, un munte de pasiune pentru ceea ce faci şi un strop de optimism, poţi realiza orice ţi-ai propus. Romanul Avalon. Secretele emigrantilor fericiţi propune o istorie de inspiraţie autobiografică, relatând cu umor şi ironie povestea unui tânăr care pleacă în Statele Unite ale Americii pentru a-şi continua studiile. Acesta povesteste cu lux de amănunte evenimentele la care participă sau le vede, utilizând date exacte şi evidenţiind secretele acestor emigranti. Recomand citirea acestui romant tuturor persoanelor, în special adolescenţilor care se gandesc să studieze în afara ţarii şi nu numai, deoarece abordeaza o tema de reflecţie pentru toti cei interesati de ce se întimplă când te muţi, temporar sau definitiv, în altă ţară. Cartea cuprinde o introducere şi şase capitole, numite de autor „părţi”. Fiecare reprezină o nouă poveste, o nouă încercare la care este supus auorul, trecând prin toate şi mereu având ceva nou de învăţat din aceaste experienţe. Prin modul în care înşiruie evenimentele cronologic, cu o foarte precisă exactitate a datelor dă uneori impresia unui jurnal intim de supravieţuire.
Comentarii recente