24iunie_IMPARTASITI_POVESTILE

Verificând  postările din grupul de pe Facebook, am descoperit una din 24 iunie. Se referea la o altfel de revizuire a povestirilor. Chiar dacă s-a încheiat înscrierea pentru secțiunea digiscriere din anul acesta, ideea  este bună de aplicat în viitor.

Iată ce ne spunea Ch. Temple, profesor și autor de cărți pentru copii, la atelierele căruia am participat acum vreo 10 ani: „A împărtăși o poveste cu alții si a observa  reacțiile lor este un mod nemaipomenit de a vă îmbunătăți munca individuală și mai ales de a va redefini calitățile. Gândiți-vă la rezultatele unei astfel de împărtășiri. Niciunul dintre noi nu poate ști ce gândeste celălalt, știm însă că o idee sau o imagine nu pot fi transmise cu exactitate altei persoane. Sugestiile autorului trebuie așadar prelucrate de catre cititor (Rosenblatt, 1976). Scopul acestei împărtășiri nu este de a afla dacă publicul apreciază sau nu munca voastră si nici de a-l face să vă dea sfaturi cu privire la felul în care să scrieti. Scopul este să aflați, pur si simplu, ce reacții stârnesc cuvintele voastre publicului.

Pun aici o povestire  primită pentru concurs. Vă invit să o citiți și să vă gândiți la ce ati simțit în timpul lecturii, la ce v-ati gandit pe parcursul desfașurării povestirii, ce întrebări ați vrea să-i puneți autorului.ana.png

Select photo, #sunnyday, post. Z

KYLIE Z

O fată cu șuvițe aurii ca niște raze de soare, ochii de un albastru pătrunzător mărginiți de niște gene lungi, cu fața sclipitoare și corpul zvelt, dar totuși Kylie nu este perfectă. Hai să vă povestesc de ce!

Era o zi normală de vineri, clopoțelul de ora unsprezece sună, iar Kylie și prietenele ei ieșiră pe hol, îndreptându-se spre cantina liceului. Fata își luă telefonul, urmărind ce s-a mai întâmplat cu postarea ei de dimineață. Prietenele ei fuseseră confuze când fața lui Kylie începuse să radieze de fericire, și doar în câteva momente se auzi ,,Iiiiiiiiii! O mie de like-uri!!!’’. Madison, regina internetului, care se nimerise să treacă pe acolo, fu copleșită de invidie și, cu o reacție spontană, zise:

— Te provoc la un concurs de like-uri! Dacă nu îți e frică…

—  Dacă îți place să pierzi! se indignă Kylie.

Ăsta era startul pentru toată nebunia… Competiția începu și avea să fie competiția anului. Ba una o întrecea pe cealaltă, ba invers, story-uri peste story-uri, zeci sau sute de poze postate, cu toate locurile și ideile existente la momentul respectiv. Începu să nu mai fie totul doar despre like-uri, era ceva mai mult. Niciuna nu avea de gând să renunțe. Se formară două echipe: Echipa Kylie și Echipa Madison. În momentul acela nu era nimic mai important pentru Kylie decât postările și like-urile.

Într-o zi cum fuseseră toate în ultimele trei săptămâni, adică fugind după follow-eri, like-uri și comentarii, Kylie ieșise pe un câmp încântător. Doar pentru poze. Nu vă agitați! Cel puțin ieșise în natură… Telefonul fetei bârâi, primise o notificare. Nu părea să fie ceva special, făcuse așa toate săptămânile acestea, dar acum era altceva: notificarea care avea să schimbe multe. Kylie deschise telefonul și începu să citească mesajul. La început apăru un mic zâmbet pe fața ei, dar într-o clipă începu să sară și să cânte de fericire. Urma să primească câte like-uri și follow-uri își dorea. Toate astea doar pentru un mic preț, sau așa credea la momentul acela: sufletul, nimic mai mult. Degetele delicate ale fetei atinseră butonul pe care scria cu un verde aprins ,,ACCEPT”. Fata nu băgă de seamă ce tocmai făcuse, intrase prea tare în atmosfera de concurs. Tot ce simțea era dulcea victorie ce avea să vină după umilirea reginei internetului sau mai bine spus, fosta regină a internetului.

Nu fu greu de observat că de la acea atingere, în sufletul ei începură să încolțească niște firicele ca de metal ce îi aduceau în inima ei o răcoare inexplicabilă ce avea să devină un ger cumplit. Legătura prea strânsă cu device-urile din jurul ei parcă o orbiseră. Prietenele ei, arătându-se încântate de succesul ei și fiind foarte implicate, îi trimiteau mesaje, încurajări și sugestii pentru poze, dar fata, cu o inimă de gheață, nu putea decât să dea seen (se uita la mesaje, dar nu răspundea). Nedumerirea lor se transformă, la început, într-un fel de furie, criticând prietenia lor de o viață. Kylie devenea tot mai izolată, iar înfumurarea ei o priva de aprecierea prietenelor. Fetele, văzând ca prietena lor nu avea nicio remușcare, începură să se îngrijoreze. Cum avea ca o prietenie de atâția ani să se piardă în doar câteva zile? În zadar au fost toate încercările de a o ajuta. Mesajele parcă nu aveau conținut, rugămințile parcă nu erau auzite, iar pozitivitatea era respinsă.

Nu știu cum s-a întamplat, dar într-una din zile, tolănită în fotoliul ei galben tip puf, cu luminile colarate ale ledurilor reflectate pe hainele ei roz deschis, scroll-ând prin galeria ei după o poză numai bună de postat, atinse, condusă parcă de mâna destinului, un filmuleț… Râsetele răsunau în cameră, glasuri cunoscute îi ajunseră în sfârșit la urechi, ochii îi sclipeau uitându-se cu atenție la acea noapte de Netflix and chill, iar atunci… Kylie își aminti de prietenele ei! Postă filmulețul cu descrierea: „Învață să apreciezi ce primești și nu aștepta să primești ceea ce vrei’’.  Acesta a fost momentul când reuși să scape din lumea virtuală.

Având mai multe like-uri și vizualizări decât orice altă postare din acest concurs, contul ei  primi verified pe Instagram, iar acest lucru s-a împlinit datorită prietenelor ei, care, de altfel, fuseseră în spatele întregului succes al fetei. După ce află toate cele făcute de prietenele ei, realiză ca acea notificare nu influențase cu nimic concursul, și că totul fusese doar în mintea ei.

A doua zi, acolo unde începuse totul, adică pe holul spre cantină, Madison supărată din cale afară, se răsti:

— Ai reușit să mă învingi! Ești mulțumită?!

—  Nu am nevoie de un titlu să îmi spună cine sunt, am persoane minunate lângă mine, spuse Kylie arătând spre prietenele ei. Acum am învățat să fac diferența dintre virtual și real, iar dacă vrei să înțelegi și tu urmărește acest filmuleț:

https://www.youtube.com/watch?v=EhZKJDrZsRY.

Acum, citiți-vă povestea cu voce tare în fața unui grup de prieteni. Pot să fie și părinții, bunicii, frații sau surorile. Nu vă opriți din lectură, nu explicați nimic, dar ridicați din când în când ochii și observați-le reacția. S-ar putea deja ca pe parcursul lecturii să sesizați voi înșivă anumite aspecte care ar trebui schimbate. Provocați-i să vă pună întrebări, să-și spună părerea. Veți fi uimiți câte lucruri veți afla despre propria poveste, chiar și atunci când vă laudă excesiv.

Și scriitorii profesioniști au nevoie să audă părerea sinceră a altora. Când eram de vârsta voastră în școli și în facultățile de litere mai funcționau cenacluri. Acum locul lor este luat de grupurile de oameni cu aceleași preocupări de pe rețelele sociale. Sunt frecventate mai ales de aspiranți la cariera de scriitor care visează să-și vadă cartea tipărită.

Cunoașteți cărțile Simonei Antonescu. Cei mai mici, mai ales pe cele din seria „Istoria povestită copiilor”, mulți dintre cei mari au citit Fotograful Curții Regale sau Hanul lui Manuc. Nu știu  însă câți dintre voi știu că Simona Antonescu este chimistă și, deși era atrasă de scris încă din liceu, a debutat după 40 de ani. Iar când a început să scrie a avut susținerea unui astfel de grup.

https://www.buzzsprout.com/248610/2768233?fbclid=IwAR2tfw8iU8jTXOGNNxzaC_O2PmkjpdKVOBUDPJFWD1ieiCGw27AFsLCoE6E

 

 

 

 

 

„Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi”, de Bogdan Suceavă

5

 

M-a atras foarte mult moto-ul cărţii, cât şi numele acesteia, ambele punâdu-mă pe gânduri înainte de a citi primele pagini. Prin ideea de plecare m-am gândit atât la îndepartarea de locururile natale şi de familie, căt şi trecerea timpului urmată de moarte.  Încă de la început autorul aduce în dicuţie tema principală a cărţii, introducându-ne în lumea poveştilor sale. (mai mult…)

O formă de viață necunoscută, de Andreea Răsuceanu

978-973-50-6240-8.jpg        Carea se deschide într-un  mod sumbru, printr-un cadru funerar, prezentându-ne  detalii  de imediat după moartea persoanei, de la pregătirile pentru înmormântare („ am văzut-o urmărind pregătirile de înmormântare”),din timpul ei şi înainte de aceste eveniment tragic. Autoare ne prezintă întâmplările  din perspectiva unei persoane care a fost martoră şi a cunoscut trecutul( mai bine spui povestea de viată ) a persoanei decedate. (mai mult…)

N.A.Bogdan, IAŞI -LEAGĂN AL UNIRII NEAMULUI ROMÂNESC 1916-1918 REMINISCENŢE ŞI ÎNSEMNĂRI

copera-na-bogdan-reminiscente.jpg N.A. Bogdan este autorul acestei minunate cărţi de istorie, acesta s-a născut în Iaşi, în anul 1858, de-a lungul vieţii sale ocupând mai multe funcţii.

Această carte fiind scrisă de el în timpul vieţii sale , întâmplarile fiind scrise la puţin timp după ce aveau loc. N.A. Bogdan a fost angajat ca scriitor și traducător, apoi primit ca secretar la Corpul de Portărie al Curții de Apel din Iași. Devine apoi artist-gagist la Teatrul Național, de-a lungul vieții ocupând și diferite posturi de colaborator, secretar, tachigraj,  Ofițer de stare Civilă și  Prim-Ajutor de Primar al Iașului. Cu ocazia Centenarului dorinţa lui N.A.Bogdan a fost îndeplinită, cartea fiind rescrisă, după noile tehnologii şi prezintă în conţinutul ei ilustraţii atât din lucrarea originală( scrisă de mână) şi fotografii  cu persoanele, clădirile, evenimentele cele mai importante, afişe şi acte din perioada anilor 1916-1918 din Iaşi. Având uneori aspectul uniui jurnal, acţiunea începe pe la sfârşitul verii anului 1916, terminându-se pe la finalul anului 1918, chiar şi puţin din 1919. Descrierea evenimentelor, acţiunii, a societăţii,  a traiului greu şi a imposibilităţii oamenilor de a supravieţui de pe o zi pe alta, a formelor de guvernae şi a politicii din acea vreme în Iaşi este realizată cu un lux de amănunte, uneori ele fiind necesare alteori inutile. Autorul prezentând  în mod evident impresia sa asupra celor întâmplate.  În momentele de la declararea războiului şi după încheierea acestuia, naţiunea română a fost supusă unor grele încercări, înregistrându-se un număr foarte mare de morţi, într-o perioadă atât de scurtă. Datorită marilor greutăţi ale iernii, a fenomenelor de îmbogăţite ale autortăţilor locale şi săracirea locuitorilor, frământările momentului (frigul, lipsa lemnelor, foametea, transformarea oraşului…), unii dintre ieşeni caută loc în aşa-numitele trenuri ,,directe” în alte judeţe sau chiar înafara ţarii. N.A.Bogdan isi exprimă poina prin dreptate, uneori şi critici cu privire la reacţiile celor din jur, a acţiunii pe aspre, a campaniilor zomotoase, desciind şi personalităţi de seamă ale vieţii culturale şi politice române, în special ieşene. Principalele teme abordate în  această carte fiind: „Din vremuri întunecate. Orașul  jertfelor.”, „Ziua de 14/26 august 1916.Agitații. Arestări. Mișcări militare.”, „Gara Iași-Frământări de trupuri și suflete!”, „Trăiască Romania Mare!”, „Organizările Carității publice și sanitare”, „Internarea străinilor.”, „Aliații noștri ruși…”, „Venirea în Iași  a familiei Regale”,  „Martirii Iașului.”, „Reprezentanții puterilor straine în Iași.”, „Iașul descris de Regina Maria.”. Acestea prezintă  diferite momente , semnificative din istoria orașului Iași.

Cartea este este una foarte interesantă,  în care ne sunt prezentate adevăruri ale istoriei şi trăiri din viaţa ieşeanului N.A.Bogdan.  Captivantă prin modul familiar de înşiruire al evenimentelor ,cronologic, realitatea fiind prezentata din umbra unui martor şi personaj al acelor vremuri.

 

 

 

”Cea mai trăsnită excursie cu clasa din ultimul catralion și ceva de ani” de Dave Barry

Cea mai trăsnită excursie cu clasa din ultimul catralion și ceva de ani de Dave Barry este de mult pe lista cărților musai de citit, dar abia acum am reușit să o cumpăr și trebuie să recunosc că m-a captivat încă de la primele rânduri.

În această carte este vorba despre un băiat pe nume Wyatt Palmer din clasa a-8-a care, alături de alți 4 colegi de-ai săi, pornește într-o excursie cu clasa la Washington. Cei cinci ajung să urmărească doi tipi ciudați pe care i-au întâlnit în avion, și pe care îi consideră teroriști. Mai exact, îi suspectează că vor să atace Casa Albă și să-l omoare pe președintele Americii. Copiii sunt hotărâți să-i oprească pe teroriști, astfel că pornesc pe urmele lor într-o aventură contra cronometru, uitând de ce se află, de fapt, la Washington. În cele din urmă, acești tipi se dovedesc a fi oameni buni, iar scopul lor este tocmai de a-l salva pe președinte de la un atac. În urma acestei excursii Palmer devine cel mai popular copil, atât pe rețelele sociale cât și în viața reală.

Întreaga poveste și toate acțiunile pe care acești puști le întreprind în încercarea lor de a-i prinde pe suspecți se transformă într-o aventură haioasă, plină de peripeții și adrenalină, dar și de întâmplări neprevăzute, care te țin în suspans, dar și cu zâmbetul pe buze până la final.

Citind cartea, am intrat rapid în pielea personajului principal și cred că mi-ar plăcea să trăiesc cu adevărat o astfel de aventură – cu multă, multă acțiune, suspans, cu dispozitive de urmărire, detonatoare de rachete, răpiri, curse contracronometru, momente trăsnite, etc. Mi-ar plăcea cu condiția ca finalul să fie același: unul fericit, în urma căruia să mă aleg cu popularitate și cu o sumedenie de amintiri.

(Sebastian Fărcașiu, clasa a V-a, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)