Fetița căreia nu-i plăcea numele său, Elif Shafak

În această carte este vorba despre o fetiță pe nume Sakiz Sardunya care se traduce „Mușcată Curgătoare”. Colegii o ironizează mereu şi râd de numele ei, iar mama sa nu îi înţelege nemulţumirea şi nu e dispusă mai niciodată să îi răspundă întrebărilor şi curiozităţilor ei. Deşi este o fetiţă singură şi retrasă, Sakiz este cu totul deosebită, fiind pasionată de lectură, de ştiinţe şi geografie, fiind o fire curioasă şi plină de imaginaţie şi creativitate. Îşi scrie toate experienţele, emoţiile şi trăirile într-un jurnal personal intitulat Copacul Bătrân.

Într-o zi, găsește la bibliotecă un glob şi constată că acesta îşi schimbă culoarea când se află în preajma cărţilor. Este un glob magic pe care se află cel de-al optulea continent unde trăiesc zâne și tot felul de creaturi ciudate.

Plecată în grabă la bunici, fetiţa zărește la fereastră doi copii puțin mai ciudați decât ea – Zeliş şi Asutay, personaje fantastice locuitoare ale celui de-al optulea continent. Aceştia sunt în căutarea globului fermecat, care reprezintă casa lor. Copii îi povestesc fetiței că țara lor se distruge tot mai mult pe zi ce trece deoarece puțini copii mai citesc, puține cărți/poezii se mai scriu, pe scurt, puțini oameni mai sunt creativi în ziua de astăzi, iar globul fermecat devine activ atunci când se află printre cărţi, primind energie de la ele. Sakiz Sardunya se alătură celor doi fraţi în încercarea de a-i ajuta să se întoarcă acasă şi de a salva cel de-al optulea continent.

Împreună cei trei copii trec prin multe aventuri, provocări, eșecuri şi victorii, trebuie să facă propriile alegeri, să ia decizii cu privire la drumul pe care să-l aleagă şi să îşi urmeze instinctul.

În speranţa că v-am deschis apetitul pentru lectură, şi pentru a afla dacă în final Sakiz îşi va iubi numele şi dacă va reuşi împreună cu prietenii ei să salveze tărâmul fermecat, merită să fugiţi la librărie sau la bibliotecă şi să luaţi cartea „Fetița căreia nu-i plăcea numele său”.

Sunt multe de învăţat din această carte: să te accepţi aşa cum eşti, să ignori răutăţile altora, să îţi urmezi pasiunile, să citeşti mai mult, să îţi pui mereu imaginaţia şi creativitatea la încercare. Dar cel mai important lucru pe care l-am învăţat citind această carte este următorul: dacă atunci când eşuezi sau pierzi înveţi ceva, pierderea este de fapt un câştig: „Cel mai important e ca fiecare om să facă tot ce-i stă în putință ca lucrurile să iasă bine. Și, în plus, nu trebuie să câștigi mereu. Omul are multe de învățat și atunci când pierde. Și dacă a învăța este un câștig înseamnă că omul câștigă și atunci când pierde.“

(Sebastian Farcașiu, clasa a VI-a, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)

”Inimă de samurai”, Margi Preus

Cartea ”Inimă de samurai”, scrisă de Margi Preus descrie viața inspirată din realitate a lui Manjiro, un băiat japonez.  Pe când avea paisprezece ani, Manjiro împreună cu alți patru pescari naufragiază pe o insulă părăsită. Sunt salvați de un grup de vânători de balene americani, care se oferă să-i ducă acasă. Deoarece Japonia nu-i mai primește înapoi pe cei odată plecați de pe teritoriul țării, ei sunt nevoiți să rămână pe navă, până când vor ajunge într-un port. Vor reuși să se întoarcă acasă ?

Forțat de împrejurări, Manjiro, se alătură vânătorilor de balene și devine primul japonez care a ajuns în America. Acesta este adoptat de căpitanul vasului, trăind printre străini, în Firhaven, Massachusetts. După câțiva ani, Manjiro ia parte la goana după aur din California, unde câștigă destul pentru a plăti călătoria spre Japonia. Cum va fi primit de comunitate după o viață în exil?

Mi-a plăcut această carte deoarece prezintă evenimente reale, inspirate din viața unei persoane care nu și-a uitat originile. De asemenea m-am bucurat să găsesc informații despre cultura japoneză, dar și detalii despre America secolului XIX.

Manjiro m-a fascinat prin lupta lui continuă pentru a-și demonstra devotamentul lui față de țara natală. Deși în America putea avea un trai mai bun, el a decis să se întoarcă în Japonia, chiar dacă asta însemna să moară.

Din povestea lui Manjiro am învățat să cred în visele mele, să nu-mi uit originile și să rămân fidelă principilor învățate. Recomand această carte oamenilor cărora le este dor de casă și celor care simt că nu se vor integra niciodată în comunitate.

(Andreea Teleșpan, clasa a VI a, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)

Prietena mea genială- Elena Ferrante

 

WhatsApp Image 2021-05-04 at 21.22.56.jpegCând te uiți peste paginile cărții ”Prietena mea genială,” iti dai seama cât de important e să prețuiesti clipa; în lumea dură în care trăiesc protagonistele, fiecare moment e special în felul lui și, în același timp, marcant. Când te gândești  că viața oricărui om e atât de fragilă, dar și violentă uneori, îți dai seama că dacă nu iubești momentul, s-ar putea să nu te mai poți bucura de altele care vor urma…

Genialitatea Lilei o face pe Lenu să fie ea

Să își hrănească talentul

Să devina Lenu și, în același timp, Elena Greco…

Au surprins evenimentele marcante din viața acelui cartier până la sfârșitul sfârșitului (dacă am putea zice că există asa ceva…)

Nemurirea acestor personaje stă strict în faptul ca reprezintă portretul celui care își dorește să își trăiască copilăria într-un mod cât mai amuzant și să găsească inconștient fericirea adevărată…

Cred că aș putea degusta această carte de câte ori sunt singură… Cititul cartilor și singuratatatea  as putea zice că sunt un fel de antonime: dacă citești, nu poti fi singur…Există acolo o ușă a cărei cheie o ai și poți  descuia oricând ușa…

Cartea ”Prietena mea genială” ne arată foarte bine cât de oameni sunt oamenii… au imperfecțiuni și asta îi face speciali…

Mă bucur că această carte mi-a alinat, pentru o clipă, singuratatea acestei perioade…

 

Mitu Amilin Teodora- clasa a V-a, Școala Gimnazială ”Grigore Hagiu”

Clubul ”Liber la literă!”