casa-de-alex-moldovan-cartea-intai-2023-p311408-0_Amoldovan.jpeg

Am citit undeva că un copil de patru ani pune celor cu care intră în contact 437 de întrebări pe zi. Nu știu dacă s-a făcut un studiu  cu numărul de întrebări pe care și le pune un adolescent de 16 ani. Nu pot vorbi în numele generației mele,dar în ce mă privește, nu am încetat să pun întrebări și să caut răspunsuri. Dimpotrivă. Numai că acum întrebările mi le pun mie și caut răspunsurile ăn mine și în cărți

Pentru reședința Părintelui Națiunii și a celor 301 de tineri din Consiliu, termenul de „casă” poate părea neobișnuit de familiar, așa că nu poți să nu te întrebi:

CASA: Paradis sau închisoare? Pe scurt, e Casa Poporului a anului 2045, fiindcă aceasta a fost dărâmată după Revoluția Verzilor, la ordinul Președintelui, iar actuala îi ocupă locul, devenind simbol al statului, cu toată banalitatea aspectului exterior. O oglindă a intențiilor conducătorului: să „corecteze” trecutul, condamnându-l și înlocuindu-l cu inovațiile vremii și așa-zisa revoltă contra gerontocrației – care se manifestă sub forma creării Consiliului celor 301 de tineri. Într-adevăr, sunt metode inteligente de a câștiga încrederea poporului și de a se camufla drept un conducător deschis și responsabil.

Dar cum ajunge un tânăr oarecare să devină mare demnitar de stat peste noapte? Aici intră în discuție Algoritmul. O tehnologie creată de Președinte, însă pe care nici acesta nu o poate controla în alegerile pe care le face. Nimeni nu știe pe ce criterii sunt aleși adolescenții, așadar oricine poate ajunge în Consiliu la vârsta de 18 ani, odată ce se retrage un membru care a împlinit 22 de ani (sau care a dispărut în mod misterios). În decursul primelor nouă zile în CASĂ, fiecare tânăr trebuie să adere la una dintre cele trei facțiuni: Constructorii (conduși de Anisia Dragu), Războinicii (conduși de Teodosie) și Economiștii (conduși de Manasia).

CASA e ca o lume paralelă celei exterioare. Dacă regulile impuse se resimt accentuat în viața oamenilor comuni, care au restricție în folosirea anumitor cuvinte, în consumarea de alcool și tutun și le e interzis să iasă din case după ora 22, atunci în CASĂ acestea sunt aproape inexistente, fiind adesea trecute cu vederea. Desigur, absența regulilor, accesul la obiecte de lux și statutul înalt abia căpătat sunt ispite pe care trebuie să le înfrunte tinerii odată cu intrarea în CASĂ, când deja nu își mai aparțin. CASA devine o utopie materializată, care le permite locatarilor să trăiască în lux și concupiscență. Așa am ajuns să mă întreb, să fie CASA un Paradis sau o închisoare?

Cine e Tara Medinski? Complexată, recalcitrantă, încăpățânată, sinceră, isteață – să fie oare ce caută Algoritmul? Toți sunt de părere că Tara e o tânără ratată, o greșeală în sistemul perfect al Algoritmului. Să fie oare așa, sau să fie oare prezența ei în CASĂ o bombă cu efect întârziat? E clar că Tara „s-a trezit” odată ce a ajuns aici, unde a aflat mai multe secrete ale familiei ei, a cărei istorie e strâns legată de cea a mișcării de rezistență Pajura (libertate), din care tatăl ei făcea parte. De aceea Tara e privită cu suspiciune de cei din CASĂ, neajutând-o să se piardă în mulțime independența ei sfidătoare, care o îndeamnă să refuze ofertele liderilor facțiunii de a li se alătura (votul ei e esențial pentru implementarea legii voxurilor, așadar liderii o doresc).

Într-adevăr Tara se dovedește a fi o armă secretă a mișcării de rezistență, întrezărindu-se spiritul său de sacrificiu, din moment ce acceptă să fie parte din planul acestor revoltați, în speranța că își va cunoaște tatăl (care a dispărut după ce s-a opus Președintelui).

După cum am spus, odată ce intră în CASĂ, tinerii nu își mai aparțin, fiind subjugați de presiunea de a-și alege o facțiune pentru următorii patru ani și „donându-și” parcă gândurile Președintelui. În această situație se află și Tara, a cărei salvare este scrierea în jurnal, o activitate nepromovată de societate, fiind considerată învechită și vulnerabilă, însă care îi poate oferi fetei intimitatea adevărată.

Președintele – Fratele mai Mare? Președintele tinde spre a asigura o ordine perfectă, chiar dacă asta ar însemna anihilarea celor care par să repete, într-un mod fatal, greșelile istoriei. El proiectează o lume utopică (bazată pe ordine, simetrie și uniformitate), știind că poate să își exercite controlul absolut, instalând frica în rândul oamenilor și reducându-i la tăcere pe cei care i se opun. Are avantajul carismei, asumându-și un rol mesianic, care îi inspiră Tarei o teamă confundată cu fascinația. Îl ajută de altfel faptul că e îndrăgit de tineri, care sunt încântați de visul lui, acela ca tinerii să ajungă să conducă lumea (cu toate că el e cel la putere în momentul actual). Legea voxurilor – care presupune implantarea în creierul fiecărei persoane a unui dispozitiv ce le urmărește gândurile – devine o oportunitate pentru Părintele Națiunii de a obține controlul și obediența absolută a poporului, fiind astfel disciplinat și manipulat mult mai ușor. În final, va crea un mecanism disciplinar sub forma unei noi facțiuni (Ortodoxă), a cărei misiune va fi aceea de a veghea asupra ordinii în societate și care va fi condusă de Ian, dușmanul Tarei.

Așadar, vorbim despre o distopie? Cartea lui Alex Moldovan se înscrie în genul controversat al distopiilor, fără ca autorul să devină un sceptic în ceea ce privește destinul protagonistei sale. Sunt, într-adevăr, reflectate neliniști, frici și superstiți ale lumii în care trăim, fără a avea însă o miză tragică. Până la urmă, distopia este „oglinda neagră a lumii în care trăim” (Adela Dinu, „Al treilea gen. Când utopia întâlnește apocalipsa”), aici nefiind însă dusă la extrem, ca în cazul romanului lui Bradbury („Fahrenheit 451”) sau ca în binecunoscutul roman „1984” al lui Goerge Orwell, deși sunt de remarcat anumite similitudini, în mare parte în ceea ce privește personajele: Președintele îmi amintește de Fratele mai Mare (dictatorul, cel care deține puterea regimului opresiv), Ian se aseamănă cu O’Brien (îndoctrinatul care execută comenzile venite de sus, fiind mâna dreaptă a conducătorului), tatăl Tarei poate fi Goldstein (revoltatul, considerat dușman al poporului). De asemenea, legea voxurilor m-a dus cu gândul la „crima-n-gândire” și la Poliția Gândirii, întrucât societatea din „CASA” pare a se îndrepta spre soarta uniformizantă a celei din 1984, oamenii pierzându-și dreptul de a gândi liber, fără îngrădirea celor de sus. Alexia Ciobănuc, clasa a IX-a