”Minunata lume nouă” („Brave new world”, original) este un roman publicat de Aldous Huxley în 1932, în Marea Britanie. Titlul a fost asociat în mod ironic cu exclamația entuziastă a Mirandei din piesa de teatru „Furtuna” de William Shakespeare: „O minunată lume nouă în care trăiesc astfel de oameni”. Cartea are caracterul unei distopii, conturând societatea umană din anul 2540. Aldous Huxley a fost un autor britanic care s-a remarcat prin satiră, gândirea politică și atracția spre filosofie. Textele lui Huxley l-au influențat mai ales în perioada tinereții pe Mircea Eliade și pe Anton Holban, care a conturat personajul Dania după modelul lui Huxley.
Tema care stă la baza întregii povești și care a constituit punctul ei de pornire a fost schimbarea dramatică a lumii datorită revoluției industriale. Aldous Huxley a scris romanul în urma unei vizite în Statele Unite, unde a fost șocat de introducerea liniei de asamblare a lui Henry Ford, care i s-a părut o invenție dezumanizantă. În acest fel, Ford devine profetul și dumnezeul noii societăți.
Romanul „Minunata lume nouă” pornește de la ideea unei societăți distopice care, pentru a-și controla cetățenii, recurge la orice metodă: de la transformarea rasei umane și manipularea ei genetică, până la mascarea minciunii în adevăr absolut. Rezultatul este o combinație de realitate și scene pur SF, în care cărțile sunt arse și singura cultură acceptată sunt perceptele unui conducător fanatic, în care apariția unei ediții de „Opere complete” de William Shakespeare poate duce la răsturnarea unui regim absurd, în care oamenii sunt concepuți îln imense incubatoare, iar cei neatinși încă de valul acestei „civilizații” sunt izolați în rezervații.
Oamenii noii societăți erau educați prin hipnopedie, legile și motto-urile acesteia devenind automatisme („O sută de repetiții, trei nopți pe săptămână, vreme de patru ani. Șaizeci și două de mii patru sute de repetiții zămislesc un adevăr. Cretinilor!”).
În această lume tehnologia atinge cote maxime, ordinea și disciplina sunt construite la propriu de oamenii care, în timpul dezvoltării în eprubete, sub acțiunea substanțelor chimice, își primesc locul în societate și sunt mulțumiți de acesta (de la cei mai frumoși și arătoși- Alfa, până la cei cretini și deformați fizic- Epsilon, iar între cele două categorii se află cei intermediari Beta, Gamma, Delta).
Un punct deficitar al societății este acela că oamenii nu sunt împăcați cu ei înșiși. Majoritatea nu sunt conștienți că sunt manipulați cu ajutorul drogului SOMA, apărut încă din anul 2086, care alungă orice urmă de întristare sau gândire lucidă. Societatea zilelor noastre este criticată aspru în roman pentru constrângeri și pentru obiceiuri precum credință, familie, sentimente, cărți ce au fost scrise până în 1909, când Ford a lansat Modelul T (literă care, apropo, a înlocuit semnul crucii), dar și după.
În noua societate faptul că oamenii obișnuiau să se nască în familii este de neconceput, iar cuvintele „mama” și „tata” sunt greu pronunțate, fiind asemănate cu blasfemii. Oamenii sunt dependenți de consum: de SOMA, plăceri, bunuri, și nu cunosc individualitatea („Oricare dintre noi aparține fiecăruia”), iar atât femeile cât și bărbații sunt priviți drept obiecte ce sunt întrebuințate și menite plăcerii („E o simplă bucată de carne”).
Totuși, există și o picătură de speranță prin personajul Sălbaticul, care trăiește în din rezervație, dar care este capabil să distrugă un sistem pus la punct de secole, cu ajutorul unei cărți ce cuprindea scrierile lui Shakespeare și, desigur, prin puritatea iubirii din inima lui. Acest lucru demonstrează că societatea are și părți vulnerabile, iar un bun exemplu este Bernard, un Alfa care refuză să mai consume SOMA pentru o scurtă perioadă, timp în care începe să simtă dragostea adevărată pentru Lenina, care nu poate depăși zidurile senine impuse de noua societate, văzând lumea prin prisma stupefiantelor.
Nu mi-a plăcut faptul că oamenii din „lumea nouă” sunt dependenți de consum, dependenți de plăceri și SOMA, dependenți de condiționare, care are la bază ideea că oamenii trebuie să-și îndrăgească destinul social implacabil, nu se mai iubesc, nu mai apreciază frumusețea lucrurilor din cauza terapiilor cu șocuri electrice. Obiceiurile relatate în roman și stilul de viață din societatea post- Fordistă nu sunt altceva decât o exagerare a moravurilor actuale.
Pentru cetățenii din lumea nouă, ordinea este un scop în sine, consacrată prin consumul organizat de bunuri și servicii. Huxley a fost timp de un semestru profesorul lui George Orwell, care la câțiva ani după apariția romanului „Minunata lume nouă” publică romanul „1984”. Ambele cărți prezintă distopii, dar din perspective opuse. În distopia orwellistă este prezentată o dictatură estică, în care instinctul este interzis, în timp ce Huxley creează o societate în care instinctul primează și este împins până la apogeu.
Huxley a prezis fertilizarea in vitro, maternitatea surogat, modificarea genetică a copiilor, drogurile, tehnologii care deja există, dar nu sunt vizibile la o analiză superficială a inovațiilor actuale. În noua societate, care pare a fi plasată într-o perioadă post-istorică de pace eternă, lipsesc arta, filosofia și știința pentru că oricare dintre acestea i-ar putea apropia de adevăr pe cei din partea superioară a ierarhiei castelor, deoarece doar ei aveau privilegiul de a gândi aproximativ rațional, și astfel societatea ar fi fost compromisă.
În concluzie, după cum Aldous Huxley a fost un bun profet în privința aspectelor nefavorabile ale dezvoltării ca urmare a revoluției industriale, la fel de bine ne-a oferit și izbăvirea. Aceasta din urmă este dată de păstrarea naturii omenești, a înclinațiilor spre artă, cunoaștere, întrucât societatea futuristă se poate prăbuși sub greutatea unei singure cărți.
Bianca Bârsan, clasa a XI-a
Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
0723152898
office@anpro.ro
Comentarii recente