În mesajul de ieri spuneam că, dacă veți începe să vă documentați cu privire la ce aveți de făcut, veți observa că vine de la sine și motivarea și veți fi nerăbdători să începeți. Astăzi vom vorbi despre alegerea temei care presupune în același timp motivare și documentare într-un fel de mișcare de du-te-vino.
Despre genZ@POVESTIRI_DINTR-UN_RUCSAC
Să presupunem că sunteți motivați de acum și doriți neapărat să scrieți o povestire despre generația voastră. Dar nu știți de unde să începeți. Ce veți face? Ar fi mai multe posibilități. Selectez câteva. In postarea anterioară am spus că pe grup găsiți interviuri ale unor scriitori care dau interviuri și vorbesc despre începuturile lor. Pun aici un fragment dintr-un interviu cu Victoria Pătrașcu.
„De unde vă vin ideile, inspirația?
Cred că orice scriitor va da un răspuns asemănător: din viață, din ceea ce trăiesc zi de zi. Sunt vorbe pe care le aud pe stradă, senzații trăite într-o dimineață, la cafea, când ascult păsările din plopul ce locuiește în fața ferestrei, întrebări ale copiilor pe care îi întâlnesc. Caut fără oprire idei în locuri ascunse, acolo unde de obicei nu odihnesc prea mult privirile noastre. Îmi plac ideile și zborul lor prin lume, dar și mai mult îmi place gestația, felul în care dintr-o idee se naște povestea. E ca o sămânță pe care o cultivi în propria minte și emoția și grija pentru soarta ei mă bucură nespus. Ca scriitor, adesea, nu ai habar dacă din ceea ce ai în minte va rodi o floare sau o bălărie. Asta pentru că poveștile, în ciuda a ceea ce se crede, au și o viață proprie, nu ascultă mereu de tine.
Care e ingredientul necesar pentru ca o poveste să fie bună?
Știu și eu ? Dacă știam, aș fi scris numai povești bune. Doar că, uneori, din aceleași ingrediente, se poate naște un tort delicios sau, alteori, o papară. Pot fi apreciate amândouă sau, în egală măsură, detestate. „Bun” este un termen relativ. Pot să spun doar ce caut eu la o poveste. În primul rând, vreau să mă surprindă, să mă poarte prin locuri pe unde eu și imaginația mea nu am mai umblat. În al doilea rând, aș vrea ca povestea să aibă ritm, o curgere pe care o asemăn cu o piesă muzicală.
Alteori ne poate inspira o poveste bună. Mai jos e povestea lui Matei, de șapte ani, scrisă împreună cu mama lui. Aici e fotografia orașului prin care poți să te plimbi în voie.
„Stăm în casă de multe zile. Nu mai știm de câte, uneori nu știm ce zi a săptămânii e.
Încercăm în weekend să ne trezim mai târziu, să facem mâncare afară, în curte, să stabilim un fel de sărbători, ca Ziua-Clătitelor, Ziua-Pijamalelor, Ziua-Păcălelilor, ca să simțim cum trece timpul. Câteodată e inutil. Pare o sârmă pe care ne-am aliniat și mergem, și mergem, în șir indian.
La început, nu a fost deranjant că nu puteam ieși în lume. Avem o curte mare, cu tot felul de jucării și jocuri, o magazie plină de mașinării și o casă în care am descoperit cotloane nebănuite.
Dar încet-încet, a crescut tot mai mult, ca un pui de pisică, dorul de locuri, de buni, de prieteni, de școală. Vorbeam uneori la telefon cu cei de departe, însă la sfârșit, totul se închidea ca între coperțile unei cărți și nimic nu mai era decât în mintea ta. Și asta e straniu, de-a dreptul.
Așa că, într-o bună dimineață, ne-am luat o foaie mare, un șevalet și am așezat pe hârtie planul unui oraș în care este permis să te plimbi în voie. E un oraș cu tot ce-i trebuie unui oraș, străzi, centru, parc, construcții, chiar și o fermă, pădure… Apoi, din debaraua tatei, am luat un carton uriaș, pe care l-am desfăcut în jumătate camera și am început să construim drumuri. Când a coborât din biroul improvizat în dormitorul copiilor, tata s-a minunat că miroase a asfalt topit și s-a pus meticulos să desfacă aparatul de purificat aerul, care se stricase, probabil. A doua zi am plantat pădurea la care am ajuns traversând râul pe un pod șubred, am pescuit, am băut limonadă, iar seara ne-am culcat liniștiți.
Curând a apărut școala, teatrul, biserica, librăria, toate din cea mai fină hârtie. Ne plimbăm între ele cu mașinile noastre. În sfârșit, mama nu are nimic împotrivă ca noi, copiii, să stăm la volan. Uneori, când trecem pe lângă sere, deschidem fereastra mașinii și lăsăm înăuntru mirosul de iarbă proaspăt cosită. Locuim fiecare la casele noastre cu flori, cu piscine în care înotăm în fiecare după-amiază. De asta, poate, Zazi, mezina, a făcut, la un moment dat, roșu în gât, tratat cu câteva bomboane de propolis.
Buni locuiește la două străzi de noi. Seara mâncăm împreună. Nimeni pe lumea asta nu gătește mai bine ca ea! Pe ascuns, ne dă mereu și ceva dulce.
În blocul cel nou urmează să se mute cei mai buni prieteni ai noștri.
Astăzi am primit de la primărie trei saci pentru colectarea diferențiată a deșeurilor reciclabile. Cel albastru e pentru hârtie.
Mama spune că uneori o lume încape între patru pereți.”
S-ar putea să fiți curioși să știți și cum gândesc alți copii și tineri din generația voastră. Puteți citi pe acest site mai multe Scrisori prin e-mail primite anul trecut pentru concursul de DIGISCRIERE.
Aveți aici un fragment:
„Dar, emoționată și intrigată de opiniile celor din jur, am uitat să răspund la cea mai importantă întrebare ce se prelinge pe buzele tuturor: cine suntem noi?
Suntem, oare, pantalonul zdrențuit sau bluza transparentă, din plasă?
Suntem rujul roșu, tatuajul de pe spate sau părul scăldat în albastru de metil?
Suntem telefonul cu ecran crăpat de care ne ancorăm căștile și ultima speranță de a ignora lumea din jur? Poate că da, o parte din noi va fi mereu asta, însă pot spune cu certitudine și sinceritate că NOI suntem mai mult de atât!!
Suntem zâmbetul șiret și privirea amuzată împărtășită unui trecător cu care ne înțelegem din vedere, suntem un „bună” într-o mare de străini.
Suntem bricheta care aprinde cu nonșalanță atmosfera dintre doi necunoscuți, suntem o glumă adorată, sinceră și mult prea personală repetată la nesfârșit între prieteni.
Suntem o ploaie de vară, ne înnorăm subit însă nu ne împovărăm sufletul și, astfel, suntem totodată și curcubeul ce se naște inocent din furia copilărească. Ba chiar, acum că am vizualizat un ROGVAIV, aș îndrăzni să ne compar cu o comoară ascunsă de spiridușii cei mai vicleni la capătul său- nu mulți se încred cu adevărat în noi, însă cei ce ne încredințează speranța nu rămân dezamăgiți în final.
Suntem muzica dată mult prea tare în sufletele celor care ne cunosc, dar care totuși devin dependenți de dâra de firmituri de liniște și (mai ales) haos pe care o lăsăm în urmă.
Și, da, chiar suntem „fulgi de nea”, pentru că atunci când vrem să părem de gheață, suntem inocenți, când iubim, iubim sincer, vulnerabil, iar când lumea stă pe gânduri, noi riscăm să ne topim, atât timp cât o facem în palmele celor care merită, aducând primăvara. Un „fulg de nea”
Vă regăsiți în portretul făcut de colega voastră anul trecut? V-ați schimbat în ultimele trei luni? Timpul lung trăit închiși alături de părinți, frați și surori și departe de prieteni și colegi v-a făcut să vă gândiți altfel problemele și relația cu adulții?
Desigur, puteți continua căutând inspirația în cărțile pentru adolescenți, dar cred că acum e timpul să vă întoarceți la voi și la povestea voastră și să vă gândiți despre ce vreți să scrieti. Vă dau câteva idei. Pe unele le-am încercat pe pielea mea la ateliere de scriere unde am fost cursantă, pe altele le-am găsit în diferite cărți de scriere creativă și le-am experimentat cu elevii mei. Sunt așa numiții factori declanșatori/
Prima idee: 1. Gândiţi-vă la un loc în care aţi fost, loc de care se leagă cele mai multe dintre amintirile voastre; .2, Faceţi o listă cu imagini şi evenimente pe care le asociaţi cu acel loc; 3. Gândiţi-vă la o frază de început. 4. Notaţi şase evenimente din ceea ce vă amintiţi. Ca să aveți o imagine bună asupra ansamblului vă propun să vă faceți o hartă mentală în care, dinspre centru spre margine, să reprezentați punctele 1,2,3,4.
A doua idee: Faceți-vă liste cu 1. Eroi/modele din realitate sau din cărți; 2. Cu probleme mici (de exemplu, suferiți pentru că nu ați primit de ziua voastră rochia visată); 3. Cu probleme mari (ambii părinți lucrează în străinătate); 4. Listă cu ce ați realizat și vreți să realizați; 5. Listă cu prieteni,cunoștințe și rivali; 6. Cu locuri unde ai vrea să trăiești și de ce; 7. Listă cu cele mai importante evenimente din viața voastră.
A treia idee: Lăsați-vă imaginația să zboare și visați la cele mai fanteziste scenarii pornind de la „Și dacă…” m-aș hotărî să devin dansator/dansatoare; „și dacă”… aș găsi un milion de euro; „și dacă…” aș găsi vaccinul pentru covid 19; „și dacă…” aș trăi toată viața închis într-o camera; „și dacă…” peste noapte m-aș transforma într-un supererou etc.
II. Despre NEMAIPOMENITELE CĂLĂTORII…
- Mai întâi să ne lămurim ce este un blog?
Un blog (cuvânt provenit de la expresia engleză web log = jurnal pe Internet) este o publicație web (un text scris) care conține articole periodice sau și actualizate neîntrerupt ce au de obicei un caracter personal. Ca regulă, actualizarea blog-urilor constă în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuțiile fiind afișate în ordine cronologică inversă (cele mai noi apar imediat, sus, la vedere). Acest gen de publicații web sunt în principiu accesibile publicului larg, însă unele pot fi contra cost. https://ro.wikipedia.org/wiki/Blog
Vedeți și articolul lui Claudiu https://delazero.biz/blogging-2/site-sau-blog
- Apoi căutați mai multe bloguri culturale și observați: numele, logo-ul, paginile și organizarea lor pe pagina principală, conținutul fiecărei pagini, conținutul articolelor, forma lor, dacă și cum inserează în text video-uri, fotografii etc. Aveți aici câteva adrese:
http://lauracaltea.ro/ Blogul unei cititoare de cursă lungă http://www.bookaholic.ro/evenimente-culturale
https://dilemaveche.ro/tag/dilema-blog https://www.semndincarte.ro/
Bineînțeles sunt mult mai multe si fiecare, în timp, si-a format grupul lor de cititori. Ce au comun cele din lista mea? Toate sunt culturale. Dincolo de aceasta, să vedem deosebirile: primul este personal, celelalte sunt ale unui grup de oameni cu preocupări comune, dar pot fi și ale unei edituri, ale unei reviste etc. Unele sunt specializate, de exemplu, sunt bloguri de carte, altele se referă la la evenimente culturale dintr-o sferă mai largă.
- Căutați apoi soluții tehnice convenabile. Aceasta e reclama unui site gratuit: Creeaza-ti propriul site
https://www.simplesite.com/pages/receive.aspx?target=ftp3%3Acrea&culturekey=ro&fbclid=IwAR3AOPYh8rTTrE5rBTXt2rugz1lmbWTBYP8F6z7UaXRrocwf63gSD3y4jsQvși exersați deocamdată dacă oferă suficiente opottunități pentru cee ace doriți să faceți.
III. AUTOPREZENTARE. JURNAL DE BORD
Al treia problemă la care trebuie să vă gândiți începând de azi este cea a autoprezentărilor și Jurnalului de bord. Ați vorbit la școală despre jurnale personale și jurnale de lectură, iar liceenii, despre jurnale de creație, adică însemnări ale scriitorilor despre literatură, scheme de narațiuni, fapte biografice care i-au inspirat etc. Pentru istoricii literari sunt o sursă importantă pentru a reface procesul de creație a unui roman, de exemplu. Gâmdiți-vă cum am fi știut ce gândea Liviu Rebreanu despre personajele sale sau despre nevoia de a converti faptele biografice în literatură, despre procesul anevoios al nașterii unui roman, dacă nu ne-ar fi lăsat „Mărturisirile”. Anul trecut la Școala solomonarilor am exersat Jurnalul extim, un tip de jurnal în care notațiile nu mai sunt îndreptate spre trăirile intime ca în jurnalul personal, ci spre lumea exterioară. Aceasta înseamnă că notăm cu obiectivitate ceea ce observăm în jurul nostru: mici evenimente, gesturi, replici, uneori auzite în conversațiile de pe stradă, o anume intonație, o succintă descriere a unui loc. Este un exercițiu care ne dezvoltă spiritul de observație și ne face mai atenți la lumea din jurul nostru, ne face să observăm cât de variată și de frumoasă poate fi. Iar uneori, ceea ce observăm poate trece în propriile povestiri.
Dacă recitiți cu atenție regulamentul concursului veți vedea că vi se cere o autoprezentare în care textul scris este convertit în limbaj digital: video, audio, animație etc., iar o rubrică obligatorie a blogului cu „Nemaipomenitele călătorii…” este Jurnalul de bord, unde vi se cere să procedați la fel ca marinarii și oamenii de știință, făcând prezentarea, explicarea și motivarea fiecărei etape în procesul constituirii și apoi punerii în funcțiune a blogului.Ca să puteți răspunde bine la această cerință, sfatul meu e să începeți de pe acum să lucrați la autoprezentări și jurnalele de bord. Sunt, printre altele, dincolo de cerințele concursului, bune exerciții de a căpăta o deprindere de scris, de a vă observa, de a observa lumea din jur și de a reflecta asupra acțiunilor voastre prin prisma a ceea ce ați dobândit în exercitarea gândirii critice.
Aceștia sunt primii pași. Va urma.
Comentarii recente