Bună ziua! Numele meu este Alexandra Lupaş, sunt elevă în clasa a şasea şi visez să-mi câştig un loc în cadrul concursului Lecturiada elevilor 2021, participând la proba Cărţi de top. Aşa că am decis să vă prezint zece cărţi din topul meu personal.
Prima carte – și cea mai recent citită – se numeşte Povestea fără sfârşit și este scrisă de Michael Ende. În această celebră ficțiune este vorba despre un băieţel, Bastian, care era grăsuţ, avea picioarele strâmbe, nu prea era puternic şi impunător, dar care avea să treacă printr-o aventură care avea să-i schimbe complet modul de a privi viaţa. Pe când era fugărit şi batjocorit de colegii lui, Bastian s-a ascuns într-un anticariat. Ajuns acolo, vrând, nevrând, băiatul fură o carte care i-a atras atenţia, intitulată „Povestea fără sfârşit”, exact precum titlul cărții noastre. Bastian se ascunde în podul şcolii şi se delectează cu ea până seara târziu, iar citind, se simte tot mai prins în poveste. În cartea lui era vorba despre un tărâm magic numit Fantazia, care era cât pe ce să dispară, deoarece conducătoarea acelui regat, Crăiasa Copilă, era bolnavă, pe pat de moarte. Transportat de Atreiu prin toate încercările sale pentru a o ajuta pe suverană în Marea sa Căutare, lui Bastian i se întâmplă lucruri bizare şi astfel află că el era Marele Salvator al Fantaziei. Lăsat la “conducere” de Crăiasa Copilă şi dăruindu-i-se AURYN sau Strălucirea, Bastian este cuprins de poveste şi devine astfel un personaj important,rămas în istoria tărâmului.
Cartea aceasta a fost inspiraţia mea pentru multe dintre compunerile personale şi a rămas ca o amintire ce mă călăuzește când scriu şi mă ajută mereu să îmi aduc aminte cât de important este să protejăm singurul şi ultimul praf magic care încă mai există, anume imaginaţia noastră. Pentru că, la urma urmei,Fantazia este imaginaţia tuturor şi ne îndeamnă să o folosim cât mai există. Foarte frumos spunea autorul faptul că pe spatele medalionului AURYN era trecută o inscripţie, anume „FĂ CEEA CE VREI”. Aceasta ne îndeamnă să ne urmăm propria voinţă, fiindcă uneori intuiția e cea care are dreptate şi ne îndrumă în alegerile corecte. Cred că personajul cu care mă identific este Fuhur, balaurul–noroc al lui Atreiu, deoarece acesta era mereu pozitiv şi întotdeauna vedea partea plină a paharului. Fuhur era o fiinţă drăgălaşă, având blana de un alb sur şi ochii rubinii, iar prietenia şi încrederea în propria persoană erau cele mai importante pentru el.
Dacă doriţi şi voi să vă cufundaţi în minunata lume a Fantaziei, puteţi citi această carte incredibilă şi vă garantez că nu vă veţi plictisi. – Alexandra Lupaş, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea.
Comentarii recente